Chiar cu primul dintre Basarabi s-a plecat cu stângul. Una dintre cele mai proaste reguli, care va marca evoluția statelor medievale în sens negativ, a fost aceea c toți succesorii domnului pe linie bărbătească să poată moșteni tronul. Ei bine, de atunci a început un măcel care s-a încheiat abia odată cu introducerea domniilor fanariote, la începutul secolului al XVIII-lea. Și în următorul secol au fost dese schimbări la domnie, dar în alte circumstanțe, adică se lăsa mai rar cu capete tăiate. Înșiși primii domnitori și-au dat seama de această tâmpenie, însă probabil era de import și nu s-au putut atinge de ea. Unii, mai inspirați, și-au luat încă de pe timpul vieții un succesor la domnie, de exemplu Basarab pe Nicolae Alexandru, iar Mircea cel Bătrân pe Mihail, primul cu succes, al doilea mai puțin. În rest, teroare. Dorința de putere era atât de mare încât nu contau nici banii, nici viața, proaspătul „uns al lui Dumnezeu” beneficiind, după statisticile de azi ale istoriei, de o medie de supraviețuire de cel mult trei ani. Noi nu cunoaștem nici zece domnitori, dar ei au fost cu sutele în cele cinci secole de istorie medievală.
Un exemplu edificator în acest sens este legat de un domnitor despre care noi avem o părere în general bună, de aceea îl și denumim „cel Bun”, Alexandru cel Bun. A domnit 32 de ani și a fost căsătorit de patru ori. A treia soție, catolică, era văduva ducelui de Moravia și verișoară cu mama sa. Motive politice. După zece ani s-a despărțit de ea pentru că îl tot sâcâia să devină catolic. A patra soție, Marina, era fata unui boier pământean. Aceasta i-a pus capac. Ce a urmat după moartea sa e halucinant. Ce filme ar mai face americanii, atât de pricepuți la chestii horror! Nu mai puțin de cinci dintre copiii săi, dar și mai mulți nepoți s-au luptat pentru tronul Moldovei, căsăpindu-se între ei sau chiar domnind simultan, „la mica înțelegere”, împărțind Moldova pe din două.
Ștefan al II-lea domnește între septembrie 1434 și august 1435 în mai multe reprize, între septembrie 1435 și mai 1443 împreună cu Iliaș I, apoi un an singur, apoi în asociere cu un alt frate, Petru al III-lea, și apoi iar singur, până în 1447. Între timp, Iliaș se pare că l-a supărat, pentru că l-a prins și i-a scos ochii. Fiul lui Iliaș îl omoară, răzbunându-și tatăl. Urmează la tron Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan cel Mare. Acesta este ucis de fratele său, Petru Aron, sprijinit de Iancu de Hunedoara, căruia îi face cadou „perla Moldovei”, Cetatea Chilia. În treacăt fie spus, Ștefan cel Mare s-a chinuit apoi aproape zece ani să o readucă sub controlul Moldovei. Pe atunci, nefiind descoperit drumul spre Indii, Chilia era principala placă turnantă a comerțului asiatic cu Europa Centrală și aducea mari venituri din vămi Moldovei. Petru Aron domnește și el cu intermitențe, în trei perioade. Nu mai contează care. Între timp îl ucide și pe Alexăndrel, un alt pretendent la tron. În 1457 este înfrânt de Ştefan cel Mare și scapă cu fuga. Acesta l-a alergat mai bine de zece ani prin Polonia și Ungaria până să-l prindă și să-l omoare, răzbunând astfel moartea tatălui său. Ștefan al III-lea a domnit apoi 47 de ani. Și din acest motiv i s-a spus „cel Mare”.
Prof. dr. Cornel Carp