Web Analytics

Lecţia de drept. Când poate fi cerută legal taxa de reziliere a contractului de telefonie mobilă?

de | 11.04.2019 12:57 | Opinii

Practica operatorilor de telefonie mobilă de a cere o taxă de reziliere, atunci când clienţii vor încetarea serviciilor, înainte de expirarea duratei minime contractuale, este considerată abuzivă, potrivit legislaţiei în vigoare.
Totuşi, în anumite situaţii, solicitarea unei taxe de reziliere cu titlul de despagubire, poate fi considerată justă, în situaţia în care operatorul de telefonie mobilă ar urma să sufere un prejudiciu, ca urmare a rezilierii contractuale intempestive din partea clientului, adică în situaţia în care acesta a obţinut beneficii de la operatorul economic, tocmai în considerarea unei anumite perioade a relaţiei contractuale (reduceri la achiziţionarea aparatelor telefonice, reduceri ale tarifelor lunare, bonusuri legate de perioada contractului etc.).
Atunci când se doreşte însă încetarea serviciilor fără plata unei taxe de reziliere, clienţii trebuie să informeze operatorul de telefonie mobilă, cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz, cu privire la intenţia de a denunţa contractul în mod unilateral, fără însă ca denunţarea să producă efecte în privinţa prestaţiilor executate sau care se află în curs de executare.
De regulă, termenul rezonabil de preaviz este de 30 de zile, după împlinirea căruia clientul trebuie să trimită notificarea privind intenția de reziliere unilaterală a contractului către operatorul de telefonie mobilă, fie prin intermediul unui executor judecătoresc, fie printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire şi conţinut declarat.
Operatorii de telefonie mobilă nu pot impune contractual un termen de preaviz nerezonabil (de exemplu, unul de şase luni), iar în situația în care o fac și se solicită plata unei taxe de reziliere, clienţii pot să o refuze.
Clauzele abuzive din contractele de servicii, cum este cea care impune, în mod nejustificat, plata taxei de reziliere, pot fi reclamate la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, după încercarea de a rezolva amiabil problemele direct cu firma care a prestat serviciul, dar și la Autoritatea Națională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.
În principiu, clauzele care impun taxa de reziliere sunt considerate abuzive deoarece consumatorii nu le pot negocia cu operatorii de servicii la momentul încheierii contractelor, acestea fiind prestabilite, în întregime, doar de către una dintre părţi.
Acest dezechilibru, dat de faptul că operatorul de telefonie mobilă instituie taxa de reziliere doar pentru consumatori, ar putea fi remediat prin introducerea în contracte a unei clauze prin care acesta să plătească, de exemplu, clienţilor despăgubiri atunci când rezilierea se produce la iniţiativa sau din vina sa.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii