Lecţia de drept. Acţiunea având ca obiect obligaţia de întreţinere între soţi

În timpul căsătoriei, soţii sunt obligaţi să îşi acorde sprijin material reciproc, în mod prioritar, adică înaintea celorlalte persoane obligate la întreţinere, potrivit legii.
Obligaţia de întreținere există atâta timp cât subzistă calitatea de „soț”, indiferent dacă soții au locuință comună, sunt despărțiți în fapt ori se află în procedura de divorț, și se realizează prin traiul de zi cu zi, aceştia fiind obligaţi să contribuie la cheltuielile căsătoriei în raport cu mijloacele fiecăruia, dacă, prin convenţie matrimonială, nu s-a prevăzut altfel.
În situația în care nu este prestată obligația de întreţinere benevol, cel interesat promovează acțiune în instanță, prin care solicită acordarea pensiei de întreținere, pe durata căsătoriei.
Condiția generală și esențială pe care trebuie să o îndeplinească soțul pentru a putea beneficia de întreținere în timpul căsătoriei este starea de nevoie, adică să dovedească faptul că nu se poate întreține în urma prestării unei munci ori în urma valorificării bunurilor sale.
Estimarea stării de nevoie se apreciază de la caz la caz, de către instanța de judecată, prin raportare la criterii obiective, de exemplu venitul minim brut pe economie sau nivelul de trai general, dar și la aspecte specifice celui care solicită întreținerea, precum nivelul obişnuit de trai, desigur ținându-se seama în aceeaşi măsură de posibilitățile reale și concrete ale debitorului.
Pentru a fi îndreptăţit la întreţinere, soţul reclamant trebuie să aibă o comportare corespunzătoare faţă de celălalt soţ, adică să nu se facă vinovat de fapte grave, contrare legii sau bunelor moravuri, situație în care este decăzut din dreptul său la întreţinere.
De asemenea, soţul care se află în stare de nevoie din propria culpă (viață dezordonată, vicii) poate beneficia de la celălalt soţ doar de întreţinerea de strictă necesitate, adică acoperirea nevoilor de hrană și asistență medicală și, după împrejurări, a celor privind locuința și îmbrăcămintea, la un nivel minimal.
În practica instanţelor de judecată s-a arătat, de exemplu, că poate fi respinsă cererea formulată de soţul care duce o viaţă parazitară, a părăsit nejustificat domiciliul comun şi, eventual, întreţine relaţii extraconjugale.
În situația obligației de întreținere între soți, legea stabilește o limită generală a cuantumului acesteia, la jumătate din venitul net lunar al celui obligat, evident apreciat de instanța de judecată pe baza probelor administrate, în raport cu situația de fapt determinată de starea de nevoie a creditorului și mijloacele materiale ale debitorului.
Hotărârea judecătorească prin care unul dintre soți este obligat la pensie de întreținere se execută de bunăvoie, în natură, în caz contrar instanța dispune executarea ei prin plata unei sume de bani lunare, până când se desface căsătoria prin divorț.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept