Mircea Eliade despre Mircea Vulcănescu: ”Când au venit toate încercările, Mircea Vulcănescu le-a primit senin și încrezător, într-un anumit fel, misterios, se integrau vieții lui religioase. În câteva zile a pierdut totul: avere, glorie, situație socială și academică, familie, libertate. Dar a rămas același. Nu s-a îndoit și nici n-a tăgăduit, a continuat să mărturisească cu aceiași senină fermitate credința și încrederea lui de totdeauna. Alții, care i-au fost mai aproape, vor povesti îndeamănuntul, aici sau altădată, viața pe care a trăit-o Mircea Vulcănescu în temniță. Ce știm cu toții ne e de-ajuns ca să înțelegem cât de totală i-a fost victoria. Victorie împotriva călăilor desigur, dar mai ales victorie împotriva morții. Pentru că știm cum a murit! Iar ultimul lui mesaj în temniță, adresat fiecăruia dintre noi, a fost acesta «Să nu mă răzbunați!»…” (Chicago, nov. 1961)
Emil Cioran despre Mircea Vulcănescu: ”Cu cât mă gândesc mai mult la tatăl dumneavoastră, cu atât mi se pare că era o excepție uluitoare, care trebuie că evitase de asemenea printr-un miracol blestemul nostru comun. Poate părea fără sens să afirm cu privire la un spirit cu adevărat universal că nu gustase din fructul blestemat. Acesta trebuie să fi fost totuși adevărul, întrucât cunoașterea sa prodigioasă era dublată de o asemenea puritate cum n-am mai întâlnit niciodată. Păcatul originar, atât de evident în noi toți, nu era deloc vizibil la el, în el, care era destul de împlinit și în care, minunat paradox, se adăpostea evadatul dintr-o icoană. Fie că vorbea despre Finanțe sau Teologie, din el emanau o putere și lumină a căror definire nu-mi aparține. Nu vreau să fac din tatăl dumneavoastră un sfânt, dar el era oarecum astfel”. (Paris, 20 ianuarie 1966)
Citește și Lecţia de istorie. Fragmente de jurnal duhovnicesc
Nichifor Crainic despre Mircea Vulcănescu: ”În general, oamenii de nivelul meu nu spun la adresa altor valori decât atât cât cred că-i obligă realitatea și o minimă decență, dar despre Vulcănescu eu cred că este nu doar cel mai reușit exemplar pe care l-a dat neamul românesc între cele două războaie mondiale, ci acela care, având talie europeană, după ce va descoperi în sine nevoia de a spune ce are de spus, va acoperi cu umbra lui tot ce a strălucit până acum în istoria culturii românești (a erudiției românești de la Cantemir la Iorga). Peste capul întregii sale generații de luceferi, el va fi ca un soare”.
Margarita Ioana Vulcănescu, cea de-a doua soție a mărturisitorului martir Mircea Vulcănescu: ”Era rafinat și genial. Se pricepea la toate, înțelegea toate. Parcă trăise mai multe vieți. Dar, mai presus de toate, era bun. Numaidecât, prin darul de simpatie și prin imaginația lui vie și caldă, trăia în celălalt, om sau animal. Simțea așteptarea, nevoia, lipsa pe care o simțea ființa de care se apropia. Şi cea mai mare plăcere a lui era să îndeplinească o lipsă, să răspundă unei așteptări, să schimbe o suferință în bucurie”.
Citește și Lecţia de istorie. Căderea Constantinopolului
La 29 octombrie 1952 (anul acesta se împlinesc 70 de ani) se stingea din viață, în Penitenciarul Aiud, Mircea Vulcănescu, scriitor, filosof, sociolog, economist, spirit enciclopedic. Onorat cu distincții și mari ordine naționale în semn de recunoaștere pentru serviciile aduse statului român. Deși membrii Guvernului Antonescu fuseseră arestați după 23 august 1944, a fost menținut în funcție la Ministerul de Finanțe, pentru a pregăti documentele statului român la Conferința de pace de la Paris.
Este arestat abia la 30 august 1946 și trimis în judecată pentru participarea la guvernarea Antonescu, ca subsecretar de stat la Ministerul de Finanțe. Nu era o funcție atât de importantă, a se vedea dorința expresă de a fi eliminat. A fost condamnat la 8 ani de temniță grea și confiscarea averii. A fost întemnițat la Aiud. Aici s-a îmbolnăvit de TBC. Boala a contractat-o în momentul în care, pe timp de iarnă, într-o celulă cu 15 deținuți în pielea goală, s-a întins pe ciment pentru a se așeza peste el un tânăr care agoniza. I s-a refuzat orice tratament medical. După ce a murit, au trecut doi ani până ce familia sa a fost anunțată.
Prof. dr. Cornel Carp
Citește și Lecţia de istorie. Câteva semnificaţii istorice ale numărului şapte
0 Comentarii