La acea dată, Bizanţul trăgea să moară, trăind doar din amintiri. Strategic, mai avea încă o importanţă covârşitoare, lucru neînţeles de statele occidentale, care nu au sprijinit eficient apărarea acestuia. Ultimul împărat bizantin, Constantin al XI-lea, a adresat în zadar apeluri Apusului şi a proclamat chiar unirea religioasă cu Roma, dar fără rezultat. La data marii confruntări imperiul dispăruse, rămânând doar capitala. Aproape inexpugnabilă, greu de cucerit. Mai târziu, Napoleon, referindu-se la Constantinopol, spunea că, din punct de vedere geografic, strategic, economic şi politic, valora cât un imperiu.
În martie 1453, după ce a tăiat orice posibilitate de sprijin de pe uscat a marii citadele, Mahomed al II-lea a trecut la organizarea asediului. Astfel, şi-a transportat tunurile, inclusiv pe cele de mare calibru (un tun era tras de 30 de perechi de boi) lângă zidurile cetăţii. Concomitent şi-a concentrat armata (circa 100.000 de oameni) şi flota (peste 200 de vase) în zona de operaţii. Bizantinii le opuneau doar 10.000 de combatanţi şi 30 de nave de luptă ancorate în Cornul de Aur.
Legendele spun că au apărut semnele prevestitoare ale sfârșitului cu câteva zile înainte. Luna, care era simbolul orașului, a intrat intr-o eclipsă totală. Tot într-una din nopți locuitorii orașului au văzut îngroziți limbi de foc ridicându-se deasupra orașului. S-a interpretat că Duhul sfânt părăsea orașul.
Înainte de declanşarea luptei, potrivit alianţei islamice, sultanul a trimis un mesaj împăratului bizantin prin care îi cerea predarea oraşului fără luptă, garantându-i respectarea vieţii şi a bunurilor întregii populaţii. A cerut în schimb un tribut imens. Mesajul a fost respins şi s-a declanşat canonada de artilerie. Concomitent au intrat în luptă cele două flote. Deşi cu mult superioară, flota otomană nu a reuşit să o înfrângă pe cea bizantină, care s-a retras în apele Cornului de Aur.
Nici artileria nu a avut sorţi de izbândă, neputând străpunge zidurile oraşului. Concentrarea navelor creştine în Cornul de Aur i-a sugerat sultanului o acţiune unică în istoria artei militare: trecerea, în noaptea de 21/22 aprilie, a 67 de nave pe uscat, din Bosfor în Cornul de Aur, pe trunchiuri de copaci unse bine. De asemenea, a construit un pod plutitor peste Cornul de Aur, din bărci şi butoaie strâns legate şi podite cu scânduri pe care puteau trece cinci soldaţi, unul lângă altul, surprinzând astfel flota bizantină şi forţele de uscat ce se apărau în acea zonă. Asaltul general s-a dat însă o lună mai târziu, la 29 mai, când infanteria (ienicerii), profitând de o neglijență a apărătorilor, a reuşit să pătrundă în cetate.
Bizantinii s-au apărat eroic, însuşi împăratul Constantin al XI-lea piezându-și viața ca un erou. Mahomed a oferit soldaților săi, conform cutumelor musulmane, trei zile de pradă, însă, îngrozit, după prima zi a ordonat încetarea măcelului. Cu toate acestea au fost uciși mai bine de jumătate din locuitorii orașului. Măreața catedrală „Sfânta Sofia” a fost transformată în moschee. Azi este muzeu, dar nu se știe cât va mai fi așa. Astfel, Mahomed al II-lea îşi realiza visul, de atunci fiind numit „Fatâh”, „Cuceritorul”. Avea 22 de ani. Fostul Constantinopol se va numi ulterior Istanbul și va fi multă vreme capitala Turciei. Nimic însă nu-i va știrbi rolul său cultural, aflat ulterior la originea a ceea ce s-a numit, în istoria Europei și a întregii lumi, Renașterea.
Prof. dr. Cornel Carp