Fără doar și poate Mihai Viteazul se află în Top 3, alături de Mircea cel Bătrân și Ștefan cel Mare, într-un clasament al celor mai populari voievozi din istoria națională. Sunt atâtea argumente în favoarea sa, încât este greu a-i stabili poziția față de ceilalți doi. Despre domnia sa s-au scris o sumedenie de lucrări, un număr foarte mare de școli îi poartă numele, piețe, străzi, statuia sa străjuiește triumfal în foarte multe orașe, dar lucrul cel mai important și care cred că l-a avantajat cel mai mult a fost faptul că personalitatea sa a fost legată în mod indisolubil de ideea de unire și unitate națională a românilor. „De la 1600, nici un român n-a mai putut gândi unirea fără uriașa lui personalitate, fără paloșul sau securea lui ridicată spre cerul dreptății, fără chipul lui de curată și desăvârșită poezie”… Nicolae Iorga era și poet. Intrat într-un con de umbră după asasinarea sa pe Câmpia Turzii, Mihai va fi redescoperit după mai bine de două sute de ani, la începutul secolului al XIX-lea.

Tinerii pașoptiști care sesizaseră faptul că unirea tuturor provinciilor locuite de români era condiția principală pentru realizarea idealurilor politice pentru care militau au făcut din memoria acestuia un stindard care nu va mai fi abandonat nici până în zilele noastre. În acest context, lucrarea lui Nicolae Bălcescu intitulată ”Istoria românilor supt Mihaiu Vodă Viteazul” a avut un impact uriaș asupra generațiilor viitoare, deși nu avea o certă valoare istorică, fiind plină de inexactități.

Citește și Lecţia de istorie. Vlad Ţepeş – un mare nedreptăţit

Se poate spune că imaginea lui Mihai Viteazul a fost cea mai politizată din întreaga noastră istorie, în acest fel trecându-i-se cu vederea unele minusuri care au ieșit în evidență în scurta sa domnie, atât ca voievod, cât și ca om. De exemplu, se amintește mai puțin sau chiar deloc despre un moment care marchează începutul domniei sale, și anume uciderea creditorilor din Istanbul, turci și greci. Suma imensă de 1,5 milioane de galbeni fixată pentru cumpărarea tronului îl făcuse să apeleze la o mulțime de creditori, bucuroși tare de afacerea făcută cu voievodul muntean. Numai că nu a fost să fie așa… La 13 noiembrie 1594, la doar un an de la înscăunarea sa, Mihai îi cheamă pe toți creditorii la vistieria domnească pentru ”a încheia socotelile” cu aceștia și într-adevăr socotelile au fost încheiate, dar nu cu banii restituiți, ci cu tunurile. Supraviețuitorii au fost masacrați de gărzile domnești. Luați prin surprindere, au fost uciși și circa 2.000 de ieniceri care formau garnizoana turcească, în frunte cu emirul. A fost, de fapt, semnalul declanșării războiului cu turcii, după ce Mihai făcuse deja alianță cu Liga Sfântă, constituită în 1591 de către Papa Clement al VIII-lea și condusă atunci de împăratul Rudolf al II-lea.

Citește și Lecţia de istorie. Au fost ţăranii măcelăriţi în 1907?

Totuși, actul său nu a fost unul corect, care dovedește un om dispus să renunțe la orice principii pentru a-și realiza ambițiile. Domnia zbuciumată și chiar moartea sa tragică pot fi, prin extensie, consecința evenimentelor din 13 noiembrie 1594. Au fost ceva blesteme, în mod sigur.
Cursul evenimentelor va demonstra că intrarea în Liga Sfântă (un fel de Uniune Europeană, dar la scară mai redusă) nu a fost un act politic tocmai inspirat, provocându-i mai mult necazuri decât avantaje. Nu mai departe, în anul următor, 1595, se încheie Tratatul de la Alba-Iulia cu Sigismund Bathory, în urma căruia pierde practic tronul Țării Românești, devenind locțiitor al acestuia. Acest lucru se întâmplă de fapt și în Moldova lui Petru Aron, Sigismund Bathory devenind astfel primul unificator al românilor și chiar pentru o durată mai mare (patru ani), dar acesta este un aspect care nu ne interesează. Renunțarea de către acesta la tron și venirea vărului său, cardinalul Andrei Bathory, schimbă datele problemei, permițând intervenția lui Mihai în Transilvania și Moldova, care reface, pentru puțină vreme, unirea realizată de fostul său suveran. Aceasta dacă vrem să fim corecți. Dacă nu, mă puteți înjura.
Prof. dr. Cornel Carp