Pe timpul lui Mircea cel Bătrân nu erau diferențe mari în ceea ce privea armele, ceea ce era în avantajul românilor. Arcul cu săgeți era arma de bază atât a ienicerilor, cât și a detașamentelor de luptă ale voievozilor români. Pentru lupta ”corp la corp” ienicerii foloseau iataganul, o sabie încovoiată, nu prea avantajoasă pentru turc, dacă ne imaginăm că lupta cu un oștean român care, cu o ghioagă de 1-1,5m îl cam ținea la distanță și îi putea aplica o lovitură mortală fără a ajunge cu iataganul la el.

De asemenea, în special cavaleria folosea, în afară de lance, sabia de tip european, dreaptă. Nefiind trupe regulate, călăreții noștri nu purtau echipament de protecție (zale, platoșe), aceasta dându-le o mobilitate ridicată. Scutul, confecționat din piele groasă, era ușor de mânuit. De multe ori, armura grea, care putea să ajungă la aproape 80 kg, încetinea foarte mult acțiunile cavaleriei. Aceasta s-a văzut în special la unguri și polonezi, la Baia și Codrii Cosminului…

Apariția armelor de foc și răspândirea ulterioară, în special din secolul al XVI-lea, duc la dispariția oștii de tip popular, oastea cea mare, cum i se mai spunea. Apare oastea de mercenari, cei care erau în măsură să folosească arme de foc, în special archebuze. Deși folosirea lor era destul de greoaie, impactul asupra gloatelor era devastator. Către sfârșitul secolului al XVI-lea o oaste de mercenari era greu de adunat, în primul rând pentru că presupunea costuri foarte mari. Numai așa trebuie să-l înțelegem pe Mihai Viteazul, care era într-o permanentă căutare de bani. Nu mai spun că acestora le lipsea de cele mai multe ori motivația, deși sumele cu care erau răsplătiți în caz de victorie nu erau neînsemnate. Cu toate acestea, când vedeau că treaba e cam groasă, își luau tălpășița: la Călugăreni mai rămăseseră cei 6.000 de secui trimiși de Sigismund Bathory, iar la Mirăslău, Mihai a rămas cu patru mercenari cazaci și steagul cel mare al oștirii. Tunurile au apărut târziu, abia în timpul lui Ștefan cel Mare căpătând o importanță mai mare.

Citește și Lecţia de istorie. Piaţa Milea

Toți acești factori i-au obligat pe voievozii români să abordeze un nou concept în arta militară, specifică acestor secole, numit de specialiștii noștri război asimetric. Scopul principal urmărit era să se evite cu orice preț pentru o perioadă cât mai mare de timp o confruntare directă cu inamicul. Nu mai revin asupra motivelor, arătate în articolul anterior. Mai mult decât atât, oastea turcilor se deplasa într-un teritoriu profund ostil: fără țipenie de om, populația fiind retrasă din timp în zone greu accesibile, pământul era pârjolit, neexistând posibilități de aprovizionare nici pentru oameni, nici pentru animale. Fântânile erau secate sau aveau apa otrăvită. În aceste împrejurări aprovizionarea se făcea exclusiv de către trupele auxiliare din spatele frontului. În repetate rânduri aceste convoaie de aprovizionare erau atacate, provocându-se sincope în aprovizionare, care, normal, scădeau mult moralul trupei. A lupta flămând nu era o oportunitate în obținerea victoriei.

Citelte și Lecţia de istorie. O tentativă de falsificare a istoriei

Un exemplu clasic al războilui asimetric îl reprezintă războiul purtat de Vlad Țepeș contra turcilor din anul 1462. Din momentul în care a refuzat să plătească tributul, comportamentul lui a frizat nebunia. Avertizat de serviciile sale secrete (care erau foarte bine puse la punct, ajungând până în haremul sultanului) că va fi chemat la Giurgiu de către Hamza Pașa și va fi ucis, acesta a mers, dar l-a ucis el pe Hamza. Mai mult, enervat de modul mișelesc cu care acționaseră, Vlad mai zăbovește câteva săptămâni la sud de Dunăre, omorând circa 30.000 de turci. Nu se putea un afront mai mare pentru cuceritorul Constantinopolului!

Mohamed al II-lea pătrunde în Țara Românească cu o oaste de aproximativ 100.000 de turci, hotărât să-i dea ghiaurului o lecție usturătoare. Deplasarea către Târgoviște a fost o continuă hărțuire. Dar surpriza cea mare era pregătită la Târgoviște, în noaptea de 16-17 iunie. Atunci Vlad Țepeș, în fruntea a 10.000 de călăreți îmbrăcați în haine turcești, a atacat tabăra, urmărind să-l ucidă pe Mahomed. Din nefericire, nu i-a reușit, pentru că altfel acum elevii ar fi învățat la școală despre Vlad Țepeș cel Mare și Sfânt.
Prof. dr. Cornel Carp