Subiectul prezentat mai jos își propune, nici mai mult nici mai puțin, să analizeze pe baza surselor provenite din Arhivele militare momentele de început ale carierei, dacă e bine să spunem așa, ale Elenei Lupescu, femeia care a marcat viața politică românească în deceniul al III-lea al secolului trecut.
Cel de care Elena Lupescu va fi legată pentru prima dată în fața altarului a fost un piteștean, după cum se va vedea. Ion Tâmpeanu s-a născut la 31 martie 1883, la Piteşti. De tânăr a urmat cariera militară, înscriindu-se, în 1910, la Şcoala de Artilerie şi Geniu. În 1913, în timpul celui de-al doilea război balcanic, a fost mobilizat pe front ca sublocotenent şi încadrat la Regimentul 16 Artilerie. S-a remarcat prin conştiinciozitate şi perseverenţă, promovând în ierarhia militară. Astfel, la începutul Primului Război Mondial îl regăsim cu gradul de căpitan. A luptat pe front în cadrul Armatei 2 Române, comandată de generalul Alexandru Averescu, remarcându-se în bătăliile de la Mărăşti, Bârseşti şi Muncelu. Pentru faptele sale de arme a fost decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de cavaler.

Citește și Lecţia de istorie. Prostituţia în Bucureştiul interbelic

Tot în timpul Primului Război Mondial a avut loc un eveniment care a marcat profund viaţa tânărului căpitan argeşean: pe când se afla în capitala Moldovei a cunoscut-o pe Elena Lupescu. A fost o dragoste la prima vedere (putem spune orice despre Elena Lupescu, numai că nu era o damă superbă, nu) şi, la 18 ianuarie 1918, s-au căsătorit la Biserica „Sfântul Ion” din Iaşi. Deşi toată lumea ştie cine a fost Elena Lupescu, risc totuşi să vă prezint câteva date biografice ale celei mai cunoscute femei din perioada interbelică. S-a născut la Iaşi, la 2 septembrie 1899. Ambii părinţi erau evrei. Tatăl său, pe numele iniţial Grümberg, şi-a schimbat numele în Wolf, pentru ca apoi să treacă la ortodoxism, devenind Lupescu. Mama sa, Eliza Falk, copilărise la Viena. Şi ea a renunţat la religia mozaică, devenind romano-catolică, religie în care a fost crescută şi Elena.

Dacă până la căsătorie, căpitanul Tâmpeanu fusese un ofiţer exemplar, notările sale de serviciu fiind pline de cuvinte de apreciere, după căsătorie nu a mai fost acelaşi ofiţer disciplinat şi conştiincios. Comandantul său îi imputa faptul că îşi punea mai presus interesul personal faţă de îndatoririle sale de militar. Hotărât lucru că tânăra sa soţie îi capta toate energiile! „/…/Nu are destulă energie/…/Puţin devotat la serviciu în ultimul timp/…/ Neglijent în administraţia bateriei/…/”. Prin urmare, Tâmpeanu (poreclit acum de unii colegi răutăcioşi Tâmpescu) nu a mai fost propus pentru avansare, rămânând la gradul de căpitan.

Citește și Lecţia de istorie. Vremuri tulburi

Această situaţie nu a durat mult, pentru că ciudata sa soţie şi-a propus cel mai ambiţios plan la care se putea gândi la vremea aceea o femeie: acela de a-l cuceri pe prinţul moştenitor al tronului, Carol. În privinţa metodelor folosite de aceasta pentru a se face cunoscută de cel care mai avusese o aventură amoroasă, devenită celebră, sunt mai multe legende. Cert este că ea a devenit amanta celui care va fi ulterior regele României. În consecinţă, la scurt timp, ea a divorţat de maiorul Tâmpeanu, revenind la numele de fată, Elena Lupescu. Interesant este că, după despărţire, maiorul Tâmpeanu a revenit la calităţile care l-au ajutat să se evidenţieze la începutul carierei. Lucru demn de remarcat este că Elena Lupescu nu şi-a uitat primul soţ, sprijinindu-l pe diverse căi să avanseze în carieră.

Astfel, în anul 1939, Ion Tâmpeanu a fost avansat la gradul de colonel. Un an mai târziu a demisionat din armată, din cauza problemelor de sănătate. A murit în 1965, iar 12 ani mai târziu avea să moară şi fosta sa soţie, la 28 ianuarie 1977, la Estoril, în Portugalia, ca văduvă a lui Carol al II-lea şi prinţesă de Hohenzollern. Osemintele sale au fost aduse în ţară odată cu cele ale soţului ei legitim, Carol al II-lea, şi se află înhumate în cimitirul din incinta Mănăstirii de la Curtea de Argeş.
Prof. dr. Cornel Carp

Citește și Lecţia de istorie. Evoluţia armatei din Argeş până la Războiul de Independenţă