Raporturile de forțe la începutul lunii august pe frontul Iași-Chișinău, cu mențiunea că primele cifre reprezentau trupele germano-române, au fost:
– infanterie 1/3
– tunuri și mortiere 1/7
– tancuri și tunuri de aslat 1/11,2
Referitor la raportul de forțe, genialul strateg chinez Sun Tzu, în celebrul tratat „Arta Războiului”, arăta acum mai bine de 2500 de ani că, pentru a avea succes în ofensivă, trebuie să dispui de forțe de trei ori mai numeroase decât adversarul. Nu numai că se respecta acest raport, el era, după cum vedeți, covârșitor la capitolul cel mai important, tancuri și guri de foc. Mai trebuie precizat și faptul că majoritatea tancurilor erau T.34, cu mult superioare la tot ceea ce aveau mai bun pe front germanii, dar și folosirea celebrelor lansatoare de rachete ”Katiușa”, care făceau deja ravagii. Colac peste pupăză, aliatul german hotărâse retragerea a șapte din cele 11 divizii blindate de pe frontul din Moldova, decizie explicabilă din punct de vedere strategic întrucât era mai importantă apărarea pe aliniamentul Țărilor Baltice, al Poloniei și Ucrainei de Nord, dar care crease o situație foarte gravă în fața puhoiului rusesc. În zilele premergătoare ofensivei sovietice erau pe frontul Iași-Chișinău doar Divizia I română de blindate și diviziile Panzer a 10-a și a 13-a. Aceasta în condițiile în care sovieticii atacau cu peste 40 de divizii blindate, majoritatea echipate cu celebrele deja T.34.

Spațiul nu ne permite să evidențiem dinamica acțiunilor de luptă. Mai trebuie precizat că Frontul 2 Ucrainean comandat de mareșalul Malinovski avea la dispoziție 11.000 de tunuri, 1.300 de tancuri și 900 de avioane, în timp ce Frontul 3 Ucrainean comandat de mareșalul Tolbuhin avea în compunere 8.000 de tunuri, 600 de tancuri și peste 1.000 de avioane.
Faptul că se repeta un al doilea Stalingrad nu avea cum să nu fie sesizat de generalii români cu adevărat patrioți, care priveau cu îngrijorare catastrofa ce se prefigura. Generalii Gheorghe Avramescu și Mihail Racoviță comandând succesiv Armata 4, atrag atenția mareșalului Antonescu asupra situației fără ieșire în care se aflau trupele comandate de ei. În zadar. Antonescu cerea ”rezistență pe loc”. Mai mult, colonelul Nicolae Dragomir, șeful de stat major al Armatei a 4-a, își exprima public poziția, interpretând nu numai militar, ci și politic situația catastrofală ce se prefigura. El susținea ideea ieșirii din războiul împotriva rușilor în cel mai scurt timp. Între timp înaintat la gradul de general (după modelul von Paulus?), Dragomir insistă pe lângă generalul Sănătescu să urgenteze un răspuns ferm din partea mareșalului Antonescu privind semnarea armistițiului, propunând chiar demisia acestuia în caz de refuz.

Nu se pune problema că mareșalul nu cunoștea situația catastrofală a frontului pe 22 august. Pe când trupele sovietice străpungeau și linia fortificată ”Traian”, apropiindu-se de Vaslui, Antonescu s-a întâlnit cu generalul Hans Friessner, comandantul Grupului de armate ”Ucraina de sud”. Discuția este halucinantă. Friessner îl informează pe Antonescu că situația din zona de operații era una ”normală”, cerându-i ca trupele sale să lupte cu mai multă hotărâre. Friessner nu avea niciun drept să facă asemenea afirmație. Antonescu era atât de obosit și depășit de situație, încât nu a mai avut putere să protesteze. Și-a exprimat în schimb responsabilitatea față de teritoriile care trebuiau apărate în acele momente dramatice: Basarabia și Bucovina. Aceasta în condițiile în care rușii trecuseră de Vaslui… Vă întreb: mai avea mintea limpede Antonescu?

Românii, spre cinstea lor, au luptat. Divizia 1 blindate a pierdut în 22 august jumătate din blindatele sale, dar a reușit să distrugă de două ori mai multe tancuri rusești T.34. Au fost însă și situații disperate, când deviza a fost ”scapă cine poate”. În aceeași zi, generalul Avramescu, comandantul Armatei 4, are să fie înlocuit de la comandă, la cererea sa. Însă lovitura cea mai puternică a primit-o Armata 3, comandată de generalul Petre Dumitrescu, care, în urma pierderilor suferite, a fost desființată de ruși nu peste mult timp.
În aceste condiții se pune întrebarea legitimă: lovitura de stat de la 23 august a fost un act de trădare?
Prof. dr. Cornel Carp

Citește și Lecţia de istorie. Mareşalul Antonescu. Pogromul de la Iaşi (VIII)