Ministrul de Externe Mihai Antonescu, care mai deținea și funcția de viceprim-ministru (o simplă potrivire de nume, nicio legătură de rudenie cu mareșalul), în ședința cabinetului antonescian din data de 8 iulie 1941:
„Așa că vă rog să fiți implacabili, omenia siropoasă, vaporoasă, filozofică nu are ce căuta aici. Cu riscul de a nu fi înțeles de unii tradiționaliști care mai pot fi printre dumneavoastră, eu sunt pentru migrarea forțată a întregului element evreu din Basarabia și Bucovina, care trebuie zvârlit peste graniță. Veți fi fără milă cu ei. Nu știu peste câte veacuri neamul românesc se va mai întâlni cu libertatea de acțiune totală, cu posibilitatea de purificare etnică și revizuire națională… Dacă este nevoie, să trageți cu mitraliera. Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari… Îmi iau răspunderea în mod formal și spun că nu există lege… Deci, fără forme, cu libertate completă”.
Ne place să ne autocaracterizăm ca un popor cumsecade, incapabil să comită crime. Istoria ne demonstrează în numeroase cazuri că nu este așa. Unul dintre acestea s-a întâmplat la Iași, în ultimele zile ale lunii iunie 1941.
Datele privind numărul victimelor oscilează în funcție de partizanatul surselor. Se pornește de la câteva sute și se opresc undeva la circa 13 mii de evrei. Dar când este vorba de copii, bătrâni, femei gravide, mai contează numărul victimelor? Știe cineva cât valorează viața unui copil? Știe cineva, de la generalul Antonescu și până la ultimul soldat, dacă are cineva dreptul să i-o ia? Sunt anumite momente istorice când un popor trebuie ținut în frâu, nu neapărat printr-o dictatură, dar a lăsa furia gloatelor să se manifeste atavic este o crimă pentru care orice om, nu neapărat politician sau militar, știe că va veni o vreme când va da socoteală.
După lichidarea „Rebeliunii legionare” și scoaterea acestora în afara actului politic, Antonescu se simțea „pe cai mari”, înlocuise majoritatea aparatului administrativ cu militari și îndepărtase din guvern atât pe legionari, cât și alte persoane indezirabile.
Între 10 și 12 iunie avusese convorbiri cu Hitler, care îl aprecia foarte mult și îi dăduse mână liberă în România.
În toată perioada interbelică Moldova era recunoscută pentru antipatia față de populația evreiască. Oricâte cauze ar fi fost, ele nu pot justifica un comportament barbar. A nu se uita că imediat după Primul Război Mondial fusese leagănul antisemitismului românesc, de aici plecând mai întâi Liga Apărării Național- Creștine, fondată de A.C. Cuza, și ulterior, desprinsă din aceasta, Legiunea Arhanghelului Mihail, condusă până la asasinarea sa de către Corneliu Zelea-Codreanu.
Imediat după începerea războiului, evreii au fost acuzați de colaborare cu Armata Roșie, ghidând, mai ales pe timp de noapte, cu lanterne roșii, bombardamentele aviației sovietice. În loc de verificarea serioasă a acestor informații, s-a hotărât evacuarea în masă a evreilor din Iași.
Este exact ordinul transmis de Antonescu în după-amiaza zilei de 27 iunie, în care îi cerea colonelului Constantin Lupu „să curețe Iașul de evrei”.
În 29 iunie se aflau deja la chestură circa 3.500 de suspecți. „Raportăm că în noaptea de 29-30 iunie s-au tras numeroase focuri de armă din care particulare. […] S-a tras asupra coloanei de marș a unei trupe de infanterie românească ce trecea prin oraș spre front… Nu s-a putut prinde niciun individ în flagrant delict…” Nu zău?
Bineînțeles că de aici înainte lucrurile au scăpat de sub control, cum s-a mai întâmplat și în alte împrejurări: mii de evrei au fost uciși, majoritatea bărbați. În special a doua zi, numită „Duminica neagră”, pe când se sărbătoreau Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Să nu vă întrebați de ce mergem din rău în mai rău!
Programul nu este numai opera armatei. La prigoana evreilor din acele zile au participat civili puși pe furat, vecini, tineri, colegi de liceu, intelectuali, funcționari ceferiști (în special), femei casnice, pensionari, militari în retragere și lista poate continua. Mineriadă în toată regula!
Celebre au fost „trenurile morții”, în care au fost îmbarcați mii de oameni. Mai mult de jumătate au murit asfixiați, de foame sau de sete. Într-un tren în care urma să plece în direcția Podul Iloaiei au fost înghesuiți în jur de 2.700 de evrei, plimbați prin gări fără o destinație precisă și scopul a fost atins: au supraviețuit doar 700.
Prof. dr. Cornel Carp
Citește și Lecţia de istorie. Mareşalul Antonescu. Masacrul de la Jilava (VII)
Citește și Lecţia de istorie. Mareşalul Antonescu. „Ostaşi, vă ordon: treceţi Prutul!” (VI)
Maresalul Antonescu : bun militar, prost politician . Dictator a vrut sa fie … si-a sfarsit ca dictatorii dinaintea-i si cei de dupa . Vrem nu vrem … exista un Dumnezeu !