Peste câteva zile, cu prilejul sărbătorii Înălțării Domnului Iisus Hristos se va oficia o slujbă de pomenire a martirilor închisorilor comuniste la capela amenajată în incinta închisorii. Vor veni, ca de fiecare dată, măicuțele de la Mânăstirea Diaconești, devenită peste timp bastionul luptei pentru cinstirea memoriei martirilor din închisorile comuniste.
Fosta închisoare comunistă din oraşul nostru a rămas în istorie pentru atrocităţile comise aici. Cunoscute sub numele de „Experimentul Piteşti“, ele depăşesc orice închipuire. Faţă de cele petrecute aici pălesc şi cele mai macabre descrieri din gulagurile ruseşti sau lagărele fasciste. În preajma Spitalului Militar, ascunsă de blocurile-turn şi de o vegetaţie bogată, se găseşte clădirea în care s-au produs cele mai monstruoase crime din istoria umanităţii.

Experimentul Piteşti a început la 6 decembrie 1949, din ordinul generalului Alexandr Nicolski, şeful Securităţii. Denumit oficial „reeducare“, era bazat pe teoriile pedagogului rus Anton Makarenko cu privire la educarea criminalilor de drept comun, având însă scopul precis de a le anula personalitatea prin tortură psihică şi fizică. „Elevul“ trebuia să fie convins că singurul său sprijin era Partidul Comunist. Dacă se reuşea, trebuia să-şi manifeste recunoştinţa transformându-se, la rându-i, într-o bestie care să îndrume şi alţi „rătăciţi“ pe drumul luminos al comunismului.

Mentorul şi protagonistul experimentului a fost Eugen Ţurcanu, fost legionar, originar din Rădăuţi – Suceava. Acesta, împreună cu alţi 15 colaboratori, a constituit „Organizaţia deţinuţilor cu convingeri comuniste“, care „opera“ în celebra „Camera 4 spital“, în care se găseau cazaţi peste 80 de deţinuţi. Procesul de „reeducare“ cuprindea două faze. La început, deţinutul era forţat să se autodenunţe, atribuindu-şi crime imaginare şi vinovăţii grave faţă de partid. În cea de-a doua etapă, „reeducatul“ devenea, la rândul său, torţionar, maltratându-şi bestial colegii de celulă, prietenii. De menţionat că situaţia acestuia nu se îmbunătăţea, fiind în continuare bătut şi umilit.
Bătaia era generalizată, aplicându-se neîncetat, zi şi noapte, fără niciun motiv. Plantoanele de noapte aveau în consemn trezirea deţinuţilor din jumătate în jumătate de oră pentru a-i lua la bătaie. Erau, desigur, şi alte metode mai cumplite de bătaie. Pe „scaunul dentar“ erau aşezaţi cei care se „plângeau” de dureri de dinţi. „Felcerul“ Ţurcanu le făcea extracţia cu bocancul. Au fost deţinuţi care şi-au pierdut întreaga dantură la „scaunul dentar“.
Metodele psihice întreceau orice închipuire. Una dintre cele mai simple era aceea în care deţinuţilor li se interzicea folosirea mâinilor când mâncau. Alţii erau obligaţi să spele seară de seară pe jos cu limba. Diavolul cu chip de om, Eugen Ţurcanu, macula în cel mai josnic mod cu putinţă cele mai profunde sentimente umane. „Botezul“ fiecărui deţinut consta în introducerea acestuia cu capul în hârdăul cu fecale şi ţinut până când, nemaiputând respira, înghiţea de-a valma dejecţiile. În preajma sărbătorilor de Paşti deţinuţii erau „împărtăşiţi“, fiind obligaţi să înghită două-trei linguri de fecale. Cei care refuzau erau bătuţi cumplit, după care li se administra din nou „sfânta împărtăşanie“.

În luna august 1952 experimentul a încetat. Pentru 30 dintre deţinuţi moartea a venit ca o izbăvire. Peste 100 au rămas cu sechele grave. În total au fost 780. Ţurcanu şi „locotenenţii“ săi au fost condamnaţi la moarte, ca şi cum numai ei ar fi fost principalii vinovaţi.
Din păcate, Piteştiul nu a făcut mai nimic pentru recuperarea memoriei celor care şi-au pierdut viaţa sau au fost mutilaţi. Câţiva entuziaşti au realizat un memorial la stradă, care, de cele mai multe ori, stârneşte mirarea necunoscătorilor. Este, de asemenea, de remarcat faptul că în incintă s-a amenajat o capelă unde se țin slujbe de pomenire. Anul viitor, pe care BOR îl va dedica comemorării martirilor din închisorile comuniste, anunță mari surprize. Una dintre acestea ar putea fi și un al doilea memorial după Sighet, Memorialul Pitești.
Prof. dr. Cornel Carp

Citește și Lecţia de istorie. Opinca ţăranului român pe Parlamentul din Budapesta