Într-o zi geroasă de ianuarie 1943, la soția feldmareșalului se prezintă un ostaș: ”Soțul dumneavoastră, generalul von Paulus, m-a rugat să-i fac un serviciu: să vă înmânez acest pachet ce conține jurnalul său de război, verigheta și inelul sigiliu”.
Pachetul mai conținea și o scrisoare: ”Dragă Coca, vei primi această epistolă, indiferent dacă soarta mea este pecetluită sau dacă ea va rămâne indecisă pentru multă vreme. Ca militar, eu execut ordine. Nu știu care va fi soarta mea, știu doar că trebuie să o accept așa cum mi-o dă Dumnezeu. Te îmbrățișez, dragă Coca”.
Von Paulus s-a născut la Breitenau, în familia unui profesor. În anul 1910 este încadrat ca ofițer – cadet într-un regiment de infanterie. În Primul Război Mondial participă la luptele din Franța, iar la sfârșitul războiului a fost avansat căpitan. La începutul celui de-Al Doilea Război Mondial fusese avansat la gradul de general-locotenent, făcând parte din elita conducătoare a armatei germane. Pentru corectitudinea și ținuta sa demnă, era apreciat de mulți ofițeri cu cele mai înalte funcții. I se spunea ”Lordul”.

Cea mai importantă notorietate o are în calitate de comandant al Armatei a 6-a în luptele pentru cucerirea Stalingradului. Epuizându-și resursele, von Paulus primește ordin de la Hitler să nu părăsească pozițiile cu niciun preț. Aceasta în condițiile în care Armata a 6-a era încercuită. Von Paulus a executat ordinul lui Hitler, deși era absurd și merita măcar să încerce să spargă încercuirea. În aceste condiții, luptele au fost extrem de violente, pe viață și pe moarte.
La 30 ianuarie 1943, Hitler l-a avansat la gradul de feldmareșal, așteptând ca von Paulus să se sinucidă, întrucât, de-a lungul istoriei militare a Germaniei, niciun feldmareșal nu s-a predat niciodată. Știută fiind antipatia lui von Paulus pentru Hitler, acesta nu i-a făcut jocul, predându-se împreună cu ce mai rămăsese din armata sa a doua zi, pe 31 ianuarie. Nu a fost un act de lașitate. A fost mai degrabă un act de înțelegere și de asumare a unei realități crunte. În ultimă instanță, de a salva zeci de mii de vieți omenești.

Citește și Lecţia de istorie. Alexandru Bogdan-Piteşti, regele escrocilor

Von Paulus cunoștea bine limba română, între acesta și mareșalul Antonescu fiind o cunoscută legătură de prietenie. A fost eliberat în 1953, stabilindu-se în Germania Democrată. A murit în anul 1957 la Dresda. Nu a mai apucat să-și vadă soția, pe Coca, cum îi spuneau cei mai apropiați. Coca, pe numele ei Elena Constance Rosetti-Solescu, era o prințesă din Moldova, strănepoată a Elenei Cuza. S-au cunoscut prin intermediul celor doi frați ai ei, colegi de regiment cu von Paulus, căsătorindu-se în 1912. Tatăl ei, Constantin Rosetti, era consul al Principatului României în Ducatul Bavariei. Au avut trei copii, Olga și gemenii Friedrik și Alexandru. Primul a murit pe front.
Pentru ceea ce s-a petrecut la Stalingrad, Hitler s-a răzbunat pe ea. După ce i-a cerut să divorțeze și să se dezică public de soțul ei. A refuzat, fiind arestată. Din nefericire, moare în anul 1947 în mizerie, fără să mai apuce să-și vadă soțul, aflat pe atunci în captivitate sovietică.
Von Paulus a murit, așa cum am spus, la Dresda, fiind înmormântat cu onoruri naționale. După reunificarea Germaniei, trupul său a fost dus în Vest, în cimitirul din Baden-Baden, alături de cea care i-a rămas fidelă până la sfârșitul vieții, Coca.
Prof. dr. Cornel Carp

Citește și Lecţia de istorie. Republica de la Ploieşti