Lecţia de istorie. De câte ori s-a schimbat data Zilei Naţionale

de | 30.11.2022 16:18 | Actualitate, Cultură, Home, Opinii

Pe parcursul a aproape două veacuri de istorie modernă, românii și-au sărbătorit Ziua Națională în patru etape. Prima s-a petrecut între anii 1861-1866, fixată pe 24 ianuarie, la propunerea lui Mihail Kogălniceanu și aprobată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 27 decembrie 1860. La data stabilită printr-o mobilizare exemplară a liberalilor radicali, în frunte cu C.A. Rosetti, au ieșit pe străzi câteva mii de bucureșteni. S-a cântat Hora Unirii, s-au mâncat mici și fripturi. În 1862 s-a organizat un banchet fastuos cu peste 400 de invitați în Sala Teatrului. S-au organizat și ospețe în trei piețe publice, unde s-a oferit mâncare și băutură pentru clasa scăpătată, „ca să trăiască și să simtă și ea acea zi ca pe una de mare sărbătoare…”.

Ulterior s-a stabilit ca sărbătoare națională ziua de 10 mai, când prințul Carol de Hohenzolern a depus jurământul de credință. Festivitățile începeau odată cu slujba de sfințire de la Mitropolie. Urma masa festivă de la Palat. Apoi, Familia Regală ieșea seara în mijlocul bucureștenilor pentru a asista la celebra bătaie cu flori de la Șosea. În Cișmigiu erau focuri de artificii. Bătaia cu flori a fost la început un spectacol caritabil: trebuia să dai bani ca să fi văzut că arunci cu flori. Cu timpul, popularitatea ei a devenit atât de mare, încât era cel mai așteptat eveniment al zilei. Bucureștenii participau cu mic cu mare la acest ”dezmăț” de culori și parfumuri. Despre acest eveniment memorabil am mai scris, cu regretul că acest moment unic poate în istoria popoarelor nu a mai fost reluat după 1990.

Citește și Lecţia de istorie. „Dune”, sau despre progres în istorie

După abdicarea regelui Mihai, la 30 decembrie 1947, evident că, România devenind republică, s-a abandonat ziua de 10 mai, considerată ca ziua regalității. Prin urmare, o nouă zi de sărbătoare națională a fost instaurată în 1949, 23 august, când România a trecut de partea Națiunilor Unite prin întoarcerea armelor împotriva Germaniei. Era o dată pe placul ocupanților sovietici, considerându-se că se aniversa eliberarea României de către Armata Roșie de sub jugul dominației fasciste, ca să folosesc termenii uzuali de atunci.
După vizita lui Ceaușescu în China și Coreea de Nord, sărbătoarea zilei de 23 august a căpătat o amploare neobișnuită, după modelul asiatic văzut de secretarul general al partidului. Erau angrenați mii de oameni, după o organizare bine pusă la punct, care începea cu două-trei luni înainte. Lozinci uriașe, portretele ”conducătorilor iubiți”, care alegorice, sportivi, elevi și copii de grădiniță, șoimi ai patriei și, bineînțeles, mult așteptata paradă militară, care deschidea manifestația. Singura parte pozitivă a acestei zile era faptul că era vară. Toată lumea aștepta să se termine cât mai repede defilarea, după care oamenii umpleau până la refuz parcurile, uitând de toate. Mici, bere, muzică populară, vată de zahăr, goarne și țignale care creau o atmosferă de adevărat bâlci.

Citește și Lecţia de istorie. Războiul asimetric al voievozilor din secolele XIV-XVI (I)

În sfârșit, din 1990 ziua națională se sărbătorește la 1 decembrie, dată stabilită prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990. Este cunoscută atitudinea antimonarhică a politicienilor de atunci, în frunte cu Ion Iliescu. În mintea acelor politruci era imposibil să se revină la data de 10 mai. În acest context, s-au oprit la 1 decembrie, la sugestia probabil a unor istorici de aceeași culoare politică cu ei. Sunt câteva argumente. În primul rând, 1 decembrie încheia un ciclu care începe cu unirea Basarabiei și a Bucovinei. De menționat că unirea Basarabiei s-a produs în niște circumstanțe deloc favorabile, când situația politico-militară a României era foarte grea. La 1 decembrie 1918, războiul luase sfârșit, nu în totalitate, pentru că armata română a continuat ostilitățile cu hoardele maghiare comunistoide ale lui Bela Kun, care proclamase Ungaria Republică a Sfaturilor, după modelul bolșevic. Atrocitățile acestora au grăbit procesul de unire, care se desfășura destul de anevoios, exasperându-l pe Ionel Brătianu. Un an mai târziu, la 29 decembrie 1919, Parlamentul României votează legile de ratificare a unirii. Corect ar fi fost ca această dată să marcheze Marea Unire, dar ea are un inconvenient destul de mare: este exact între Crăciun și Anul Nou.
Prof. dr. Cornel Carp

Citește și Lecţia de istorie. Războiul asimetric al voievozilor din secolele XIV-XVI (II)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *