Aniversarea Micii Uniri, cum le place să spună somidocților, a cunoscut o amploare nemaiîntâlnită în anii anteriori. Instituțiile statului s-au mobilizat exemplar, nu mai vorbesc de biserică, aceasta dând ordin de zi pe unitate să se facă slujbe comemorative în toate lăcașurile de cult.
Din păcate a existat și o latură mai puțin plăcută a respectivei aniversări. Aceasta s-a datorat în special discursurilor sulfuroase și bombastice prezentate cu acest prilej în special de clasa politică conștientă că a început numărătoarea inversă a viitoarelor alegeri din acel an. S-a abuzat nepermis de mult de figura lui Cuza Vodă, atribuindu-se meritele realizărilor din acea perioadă și trecându-se cu vederea nepermis de mult contribuția elitelor politice cu mult peste cea a unui domnitor, mult prea ocupat să-și satisfacă propriile vicii.
Ideea unirii apăruse oficial în programele revoluționarilor moldoveni „de peste munți” adică la Brașov și Cernăuți, că la Iași nu le-a dat mâna. Numai că una e să vrei și alta e să poți. Istoria demonstrează, fără doar și poate, că rolul cel mai important, când este vorba de unire, în 1859 sau 1918, l-a avut conjunctura internațională. Ba aș spune că, la 1859, a fost mult mai importantă.
În 1853, Rusia declară război Turciei. Ostilitățile se desfășoară pe teritoriul Moldovei, însă în momentul când la Constanța debarcă trupele anglo-franceze, aliații Turciei, trupele țariste se retrag în Peninsula Crimeea. Are loc celebrul asediu al marelui oraș-port Sevastopol, care se va încheia în anul 1866 prin înfrângerea Rusiei. Era momentul când Rusia trebuia pusă la punct. Printre alte măsuri luate împotriva Rusiei la Congresul de Pace de la Paris s-a numărat și propunerea contelui Walevski, ministrul de externe francez, privind unirea Principatelor Valahiei și Moldovei. Turcii și austriecii au sărit ca arși: „De unde ați mai scos-o și pe asta, românii nu vor să se unească!”
Citește și Lecţia de istorie. Generalul Leonard Mociulschi – eroul vânătorilor de munte
Pentru aceasta s-a hotărât să se constituie Divanuri ad-hoc în cele două Principate, formate din reprezentanții aleși din toate straturile sociale, de la țărani la marii boieri, care să se pronunțe prin „da” sau „nu” în privința unirii. Dacă în Țara Românească a ieșit un Divan unionist, în Moldova, în urma falsificării alegerilor de către caimacanul Nicolae Vogoride, locțiitorul domnitorului obligat să abdice, a ieșit un Divan antiunionist. Turcia, Rusia și Austria jubilau. Întregul eșafod se prăbușise.
Este momentul când intervine Cocuța Vogoride, soția caimacanului trădător, Ecaterina Conachi, după numele de fată. Ea reușește să pună mâna pe un pachet cu 14 scrisori, primite de Vogoride de la Înalta Poartă, care demonstrau cu subiect și predicat falsificarea alegerilor.
Aceste scrisori ajung la Cuza, care avea o frumoasă poveste de dragoste cu focoasa Cocuța, avansat de „mangafa” într-o lună de la maior la colonel. Publicarea scrisorilor, inclusiv în marile ziare pariziene, a creat un mare scandal diplomatic, în timp ce lui Cuza i-a netezit drumul spre domnie. Și, dacă am ajuns aici, să mai spunem câte ceva despre modul cum a fost ales domnitor în Moldova. În seara zilei de 5 ianuarie 1859, după ce au refuzat pe rând tronul Moldovei Vasile Alecsandri, Costache Negri și Mihail Kogălniceanu, se intrase într-un impas. Și a venit soluția salvatoare: Cuza! O solie s-a deplasat în toiul nopții la acesta acasă, l-au trezit din somn, l-au adus în sala Elefant și a fost ales domnitorul Moldovei.
Napoleon al III-lea, împăratul Franței și regina Victoria a Angliei s-au întâlnit la Osborne înțelegându-se ca Turcia să fie obligată să refacă alegerile pentru Divanul din Moldova.
Bineînțeles că a ieșit un Divan unionist, în timp ce Cocuța a intrat în istorie, în galeria marilor doamne care s-au remarcat printr-o contribuție esențială la propășirea patriei.
Prof. dr. Cornel Carp
Citește și Lecţia de istorie. Formarea poporului român şi a limbii române. Când, unde, cum?
Citește și Lecţia de istorie. Maria Cella Delavrancea-Lahovary, un secol fabulos de viaţă
0 Comentarii