Anul acesta brazii din plastic s-au vândut foarte bine, mult mai bine decât în anii anteriori. Albi sau verzi, mai ieftini decât cei adevăraţi, brazii de plastic împodobesc apartamentele multor piteşteni. Pentru a face atmosfera şi mai plăcută se pot cumpăra spray-uri argintii care imită omătul şi cele care imită mirosul cetinii de brad. Moşi Crăciuni profesionişti au luat locul rudei sâcâitoare sau al vecinilor cheflii, dând adevărate recitaluri profesioniste în faţa copiilor isteţi, care aşteaptă cele mai noi jocuri pe calculator, care să-i transforme în comandanţi duri, în stare să mânuiască arme supersofisticate ce vor măcelări armatele duşmanilor.
Nu trebuie să facem un efort prea mare pentru a constata că trăim într-o lume a simulacrelor, realitatea fiind tot mai mult înăbuşită de modele de percepţie artificiale, care îi schimbă tot mai mult sensul. Pierderea de real în favoarea unui plus de simulacru este efectul invaziei modelelor occidentale prin mijloacele media și nu numai. Abia scăpaţi de ciuma comunistă, suntem ireversibil atinşi de pecinginea derizoriului, a senzaţionalului ieftin, a răului ambalat în staniol, a mediocrităţii ridicate la rang de virtute (”nu sunt prost, dar nici deştept/sunt ca orice om” – spune o manea celebră) – branduri occidentale ce aduc venituri garantate.
Televiziunile comerciale, mânate de nevoia de a obţine scoruri de audienţă din ce în ce mai mari, promovează la nivel industrial prostia, idioţenia, sentimentalismul fad, surogatul afectiv, tâmpenia unor realizatori agramaţi, desenând cu sârg contururile portretului-robot al telespectatorului tâmp, capabil să devoreze zilnic tone de inepţii. Filmele ruseşti la care aveau acces părinţii noştri în anii ’50, în care ostaşul sovietic, după ce era călcat de tanc, se ridica, se scutura de praf şi continua atacul, erau capodopere pe lângă tâmpeniile ”made in…”, care ne invadează viaţa zi de zi, încât te fac să te întrebi cu groază dacă ”realitatea” din care se inspiră reprezintă modelul pe care ni-l dorim atât de mult pe viitor.
Dacă bunicile noastre trăiau în lumea lecturilor din Stendhal, Flaubert, Zola sau Tolstoi, mamele şi soţiile de azi preferă realităţii lumea tâmpită a telenovelelor, al căror reţetar stă la îndemâna oricărui profesoraş de literatură.
Efectele simulacrului au consecinţe devastatoare la nivelul maselor neinstruite. Impactul telefoanelor mobile este devastator, în special în rândul tinerilor. Lumea îşi pierde încet-încet simţul realităţii, lăsându-se prostită la drumul mare. Tinerii de azi absolvenţi de liceu nu concep decât a urma o facultate, indiferent dacă sunt compatibili sau nu cu lumea academică. Ofertele universităţilor de stat şi particulare sunt din ce în ce mai aiuristice, fără a ţine în niciun fel cont de faptul că specializările propuse nu au nicio finalitate, neoferind un loc de muncă. Anual, zeci şi sute de studenţi absolvă Managementul relaţiilor internaţionale, intrând în posesia unei diplome care, probabil, va stârni râsul nepoţilor. De parcă Piteştiul ar fi Wall-Street sau Bursa de la New York. Bani să iasă! Examenele de admitere sunt simple formalităţi. Taxele de şcolarizare contează. O armată de asistenţi, lectori, conferenţiari şi chiar profesori practică o impostură legalizată cu fel de fel de acte, acceptând compromisuri ce-i vor duce pe tinerii învăţăcei din succese în succese spre ”victoria finală”: o diplomă bună de înrămat şi de pus în bucătărie. Numai buni să întărească elitele Diasporei, atât de preocupate în zilele noastre de soarta țării.
Deja cu aproape o lună înainte magazinele sunt luate pur şi simplu cu asalt de români, şi bogatul şi săracul, pe măsură. Sărbătorile de iarnă riscă să se transforme în sărbătorile burţilor pline, satisfacţia ”de a fi în rândul lumii” anulând orice urmă de mister. Un obicei din partea locului anunţă cu mult timp înainte carnagiul: ”pomana porcului”. În plin post al sărbătorii Naşterii Mântuitorului, când strămoşii noştri erau serviți la tăierea porcului cu mămăligă şi murături, astăzi se întinde masă îmbelşugată, stropită generos cu vin şi ţuică fiartă, într-un dramatic dezacord cu misterul ce înfrumuseţează de mii de ani acest eveniment. Brazii de plastic sunt cel mai dezolant semn al acestei pierderi.
Un sfârșit de an mai dezolant decât în alte dăți. Speranța moare însă ultima. Acest popor nu și-a spus ultimul cuvânt. Vă doresc ca sărbătorile sfârșitului de an să le petreceți în pace și cu bucurie.
La mulți ani!
Prof. dr. Cornel Carp
0 Comentarii