A reconstitui viaţa amoroasă pe timp de război nu este un lucru uşor nici pentru un istoric cu experienţă. Pasiunile, despărţirile dureroase, infidelităţile, dramele provocate de acestea se regăsesc doar în uriaşa corespondenţă purtată de ostaşi cu cei de acasă. Deşi corespondenţa era la vedere (ostaşii nu aveau voie să folosească decât cărţile poştale, şi acelea cenzurate), autorii nu se inhibau, exprimându-se cu o naturaleţe remarcabilă. Pentru cei necăsătoriţi şi fără prietene se inventase „pin-up girl”, fata de hârtie, făcându-se apel la tinerele de acasă să contribuie la obţinerea victoriei prin întreţinerea moralului băieţilor mai timizi, prin corespondență… Încă nu se descoperise videochat-ul. Închipuiți-vă ce efect devastator ar avea telefoanele mobile pe timp de război în zilele noastre. Că nu le poți opri netul.
În teritoriul ocupat, violurile (dacă se pot numi aşa, în condiţiile în care şi femeile sufereau de abstinenţă sexuală) erau la ordinea zilei. Între chestiuni amoroase și patriotism e greu să discerni pe timp de război. Faptul că autorii nu ajungeau în faţa Curţii Marţiale, aşa cum prevedea legea, dovedeşte că, tacit, comandanţii nu le încadrau juridic, ba chiar, uneori, le încurajau, ca recompensă în caz de victorie. Ba mai mult, violurile erau considerate o metodă eficientă pentru a scădea moralul inamicului. A se vedea ce au făcut sârbii în Kosovo și Bosnia.
Citește și Lecţia de istorie. Cei trei crai de la răsărit (V)
Un studiu arată că numai în Berlin, în 1945, în cinci luni, violurile comise de Armata Roşie au afectat 7% din populaţia feminină, adică peste 110.000 de femei. Dar nici nemţii nu s-au dat la o parte… La Berlin funcţionează o fundaţie numită „Phanton”, care se ocupă cu identificarea copiilor rezultaţi în urma raporturilor amoroase (sau sexuale, cum vreţi să le spuneţi) dintre ostaşii germani cu femei din teritoriul ocupat. Migăloasă muncă. Ca şi cum ai căuta „acul în carul cu fân”. Cu toate acestea, numai în Franţa au fost identificate peste 8.000 de astfel de cazuri. Staţi fără grijă, că nici românii n-au fost „uşă de biserică”. Ba, din contră. Din păcate (sau din fericire?), nu prea sunt dovezi.
Pe de altă parte, femeile din teritoriile cucerite s-au adaptat cel mai rapid la noile realităţi. În Primul Război Mondial, pe toată perioada cât Bucureştiul s-a aflat sub ocupaţie germană s-a chefuit mai abitir ca pe timp de pace. Restaurantele erau pline ochi de dame dornice de conversaţie (în special cu fercheşii ofiţeri germani), iar bordelurile funcţionau non-stop.
Citește și Lecţia de istorie. Cei trei crai de la Răsărit (VI)
Unii ofiţeri comandanţi mergeau pe front cu amantele după ei. Gheorghe Iovin, ofiţer de informaţii în Primul Război Mondial, raporta că, în timp ce germanii intrau în Slatina, la celălalt capăt al oraşului un comandant de regiment, colonelul Văitoianu, chefuia cu amanta într-un conac, având ca invitat pe cine credeţi? Un ofiţer aviator german care aterizase forţat prin împrejurimi. Tot în Primul Război Mondial a fost judecat de Curtea Marţială cazul unui colonel, comandant de mare unitate, care, în noaptea când ostaşii săi au fost atacaţi prin surprindere şi au suferit mari pierderi, a fost de negăsit, dovedindu-se ulterior că şi-o petrecuse cu amanta sa într-un hotel din Târgu Ocna. A fost condamnat la moarte.
Deşi regulamentele militare interziceau categoric acest lucru, în cel de-Al Doilea Război Mondial, prinţului Bâzu Cantacuzino i s-a permis să stea pe front cu soţia sa. Celebrul aviator (cu peste 60 de avioane ruseşti doborâte) avea o soţie superbă, actriţă născută în Basarabia. După război au divorţat, însă prinţul a ajutat-o să emigreze în America. Acolo, ca orice actriţă, şi-a încercat norocul la Hollywood. A avut chiar câteva roluri importante, fiind remarcată pentru frumusețea ei de marele regizor Frederico Fellini. L-a găsit (norocul), dar nu în cinematografie, ci în persoana unui miliardar american, lordul Gray, cu care s-a căsătorit. Deşi acesta a dat repede colţul, din căsătoria lor a rezultat Linda Gray, celebra Sue Ellen din serialul ”Dallas”, o actriță foarte frumoasă. Dovada că așchia nu sare departe de trunchi.
Prof. dr. Cornel Carp
Citește și Lecţia de istorie. Cei trei crai de la Răsărit (VII)
0 Comentarii