10 Mai – zi de sărbătoare națională, Ziua Regalității, va trece, ca în fiecare an, fără să iasă în evidență, în nota anostă cu care ne-a obișnuit o clasă politică rămasă repetentă și la istorie, dacă mai era nevoie. Deși au trecut mai bine de treizeci de ani de când am schimbat macazul, se vede de la o poștă că evenimentele din decembrie 1989 au fost prea complicate pentru noi ca popor, nereușind să înțelegem mai nimic din ce ni se întâmplă, cu atât mai mult ce a însemnat regalitatea în istoria noastră în comparație cu republica, care ne-a adus numai nenoriciri. Poate mai trebuie să treacă încă șapte ani ca să îndeplinim norma biblică pe care a trebuit să o îndeplinească poporul evreu rătăcind prin deșert pentru a scăpa de mentalitatea de sclavi căpătată pe timpul robiei la egipteni.
Prima semnificație a zilei de 10 mai este legată de momentul sosirii lui Carol de Hohenzollern în România, în anul 1866. Acest moment a fost și mai este cât se poate de bagatelizat, fie trecut cu vederea, fie tratat în batjocură. Să nu uităm cum se spunea că principele Carol a sosit în țară ca un sărăntoc, cu un singur geamantan, omițându-se din prostie sau intenționat faptul că, fiind posibil să fie arestat de autoritățile austriece, a fost nevoit să călătorească travestit. Se omitea, de altfel, și faptul că principalul artizan al acestei mutări politice excepționale, Ion C. Brătianu, a trebuit să vândă moșia nevestei pentru a asigura reușita acțiunii.
Citește și Lecţia de istorie. Cei trei crai de la Răsărit (XV)
Celor care confundă istoria cu fotbalul poate ar trebui să le amintim că în această acțiune îndrăzneață s-a cerut și s-a obținut sprijinul regelui francez Napoleon al III-lea și al regelul Prusiei, Wilhem I, cei mai mari ai Europei acelor vremuri. Astfel, 10 Mai intra în conștiința românilor ca Ziua Regalității, inaugurând cea mai lungă și strălucită, aș îndrăzni să spun, domnie din istoria României.
Următorul moment legat de ziua de 10 mai este proclamarea independenței. Deși nu putem trece peste adevărul istoric, din punct de vedere procedural, proclamarea s-a făcut în după-amiaza zilei de 9 mai, după ce a fost clamată de către ministrul de Externe Mihail Kogălniceanu, la interpelarea deputatului Nicolae Fleva, cam demagog în felul lui, dar care a știut când să intervină ca să rămână în istorie. În după-amiaza acelei zile, cele două camere votează, nu chiar în unanimitate de voturi, Independența absolută a României. Momentul a fost copios folosit de istoriografia comunistă pentru a șterge din conștiința românilor următoarea zi, când regele, ca for suprem, promulgă într-o atmosferă solemnă independența țării. De asemenea, nu se poate trece cu vederea faptul că, deși ziua de 10 Mai a fost proclamată deja de Adunarea Deputaților ca ”Zi națională”, a intrat în competiție cu ziua de ”1 Decembrie”, dar este încă în ”pole position”, având mari atuuri, inclusiv cele meteo.
Citește și Lecţia de istorie. Cei trei crai de la Răsărit (XVI)
În sfârșit, cel de-al treilea moment, la 10 Mai 1881, când Parlamentul a votat transformarea României în regat, principele Carol devenind primul rege al României. Era mai mult decât un moment festiv, căci se încheia într-un mod glorios un proces istoric ce începuse la începutul secolului al XIX-lea, când ideea aducerii unui prinț străin apăruse în clasa politică aflată în perioada tulburătoare a copilăriei sale. A trebuit să treacă mai bine de o jumătate de secol, timp în care clasa politică să se maturizeze treptat, pentru a se ajunge la îndeplinirea acelui deziderat.
Prof. dr. Cornel Carp
0 Comentarii