Nu e ușor să scrii despre Carol al II-lea. Să-l descrii ca pe un personaj eminamente negativ este simpu și o poți face chiar cu mult succes, pentru că sunt destui oameni care au o părere proastă despre monarhie în general, nu mai spun despre el, care a fost regele României un deceniu. A trece peste latura pozitivă este însă o greșeală de neiertat.
În timpul domniei sale, România cunoaște un avânt economic fără precedent. În 1939, când dezvoltarea economică a atins punctul culminant, indicele creșterii investițiilor și a productivității industriale era de 155% față de anul 1927. Dacă în 1918 existau 86.000 de întreprinderi, numărul acestora s-a triplat în anul 1930. Apropierea de Germania, în 1933, a avut consecințe pozitive pe plan economic. Între 1933 și 1938 economia a crescut în medie cu 5% pe an, una din creșterile cele mai mari din lume.
Una dintre prioritățile asumate de monarh, încă din 1930, a fost susținerea culturii la toate nivelurile, convins fiind că este una dintre cele mai importante averi pe care le poate deține un popor. El nu numai că susține sloganuri, dar trece la fapte concrete. Institutul Fondul Cultural ”Regele Carol al II-lea” acordă Academiei Române suma de 200.000.000 lei. În 1933 se constituie Fundațiile Culturale Regale ale României. În același an înființează Fundația pentru Literatură și Artă, care sprijină publicarea în tiraje de masă a operelor tinerilor afirmați, precum Tudor Arghezi, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade, Mihail Sadoveanu, Mihail Sebastian și George Călinescu.
Înființează colecția ”Cărțile satului”, care cuprindea lucrări de popularizare în domeniile specifice, dar și de cultură generală. Se înființează cămine culturale și biblioteci în numeroase loacalități rurale. Este înființată ”Revista Fundațiilor Regale”, unde vor debuta marile nume ale literaturii naționale postbelice.
Sub îndrumarea lui Dimitrie Gusti, un eminent sociolog și om de cultură, este editată Enciclopedia României, primul volum apărând în 1938.
Fundația pentru Literatură și Artă, cu Al. Rosetti director, se va ocupa de publicarea lucrărilor clasicilor, precum Bogdan Petriceicu Hasdeu, Alexandru Odobescu, Ioan Luca Caragiale, Ion Creangă. Marele eminescolog Perpessicius publică primul volum din „Opere complete Eminescu”, în timp ce George Călinescu va publica monumentala lucrare „Istoria Literaturii Române”.
În timpul domniei sale s-au construit Arcul de Triumf, Gara Regală Băneasa, Gara Regală Sinaia, Universitatea Națională de Apărare, s-au amenajat lacurile Herăstrău și Băneasa, s-a realizat marea frescă de la Ateneu de către pictorul piteștean Costin Petrescu. S-au construit universități, primării, colegii și licee, biserici și mănăstiri, multe dintre acestea în Transilvania, Basarabia și Bucovina, teritorii care s-au unit cu România în 1918. În 1930 inaugurează Muzeul Satului, o excepțională idee pusă în practică de nimeni altul decât Dimitrie Gusti, punctul de plecare la bijuteria din zilele noastre cu care ne mândrim, unicat în lume.
O atenție deosebită este acordată instrucțiunii publice, numărul școlilor crescând de la 7.915 la 17.385, școala obligatorie fiind extinsă de la 4 la 7 clase. În Basarabia și județul Cetatea Albă sunt construite 76 de școli, în Cahul și Ismail 82, în timp de în Bihor peste 200. Roadele nu întârzie să apară: Constantin Brâncuși, Mircea Eliade, Tristan Tzara, Eugen Ionescu, Emil Cioran, George Enescu fac din România unul dintre cele mai importante repere culturale mondiale.
Elita culturală era respectată inclusiv la nivel financiar, salariul unui profesor universitar fiind aproape egal cu cel al unui ministru. Marii industriași erau cunoscuți prin generozitatea cu care răsplăteau arta. În cartea sa „Mărturisiri”, Dumitru Corbea povestește discuția dintre marele bancher Max Auschnitt și celebrul actor Grigore Vasiliu Birlic, care îi solicitase un ajutor bănesc. „Cât domnule?”, a întrebat Auschnitt. „Cât puteți de mult”, a răspuns Birlic, în stilul său inconfundabil. Râzând cu gura până la urechi, bancherul a apăsat pe un buton și s-a deschis un seif cât peretele ticsit cu teancuri de bacnote de sus până jos. Birlic s-a speriat strașnic și s-a dat trei pași înapoi. În viața sa nu văzuse așa ceva. „Atât vă ajunge?”, a întrebat Auschnitt cuprinzând cu două degete un teanc de bani. Faceți un efort de imaginație și închipuiți-vă pe Birlic spunând: „Deschideți mai mult degetele, domnule Auschnitt”. Ceea ce Max Auschnitt a și făcut, tăvălindu-se pe jos de râs.
Prof. dr. Cornel Carp