Oricât de mare ar fi fost iubirea lui Carol pentru Magda (alt nume al Elenei Lupescu) cei câțiva ani de exil începuseră să-și spună cuvântul, mai ales că din țară soseau semnale tot mai încurajatoare pentru o eventuală revenire pe tron.
La 18 iulie 1927 se stingea din viață regele Ferdinand în urma unei boli necruțătoare (cancer de colon). Cel denumit ”Întregitorul”, care primise la Alba Iulia coroana României Mari, părăsea această lume cu un mare zbucium în suflet, dat pe de o parte de suferința pricinuită de boala incurabilă, dar și de neîmplinirea speranțelor ce se legaseră de cei doi fii ai săi, Carol și Nicolae (despre care voi scrie cu al prilej).
Ruptura de familie a lui Carol a fost atât de drastică încât nici măcar nu a participat la funeralii, pentru că, dacă ar fi fost o dorință puternică, ar fi depășit piedicile care i se puneau. La câteva luni de la decesul lui Ferdinand moare și Ionel Brătianu, celălalt mare artizan al României Mari, dar și cel mai mare adversar al său.
Încă din 1926 cuplul se stabilise într-un castel la Coesnes, situat undeva la 160 km de Paris, costurile conviețuirii celor doi fiind suportate de Casa Regală. Este foarte probabil ca în perioada următoare susținerea financiară să nu mai fi fost atât de generoasă. Pe de altă parte, țărăniștii, în frunte cu Iuliu Maniu, aflați într-o luptă acerbă cu liberalii, care suferiseră o grea pierdere prin dispariția precipitată a liderului lor, considerau că revenirea lui Carol pe tron era premisa cea mai importantă pentru preluarea puterii. Numai că Iuliu Maniu punea o condiție, și anume fără Elena Lupescu. Carol acceptă, pentru că nu-l doare gura.
În 1928, sfătuită prost de liberali, principesa Elena cere divorțul, motivat de părăsirea domiciliului conjugal de către Carol. Curtea de Apel București îl aprobă. Intuiți cine au răsuflat ușurați: Magda și Carol. De aici înainte nu mai erau amanții supuși la tot felul de bârfe.
O tentativă de revenire în țară are loc în 1928, eșuată din cauza proastei organizări. Liberalii devin mai vigilenți și întăresc măsurile care interziceau restaurația. Anul 1930 schimbă însă datele problemei. Ofrandele ce vin din țară sunt tot mai insistente. Carol simte că a ajuns la fundul sacului. Din fericire, grupul carliștilor se mărește văzând cu ochii. Pe fondul crizei economice declanșate în 1929 în întreaga lume, dar și al unei crize politice din ce în ce mai puternice, revenirea lui Carol este considerată soluția salvatoare. Acesta promite în stânga și în dreapta că va fi un rege bun și că va renunța la Elena Lupescu.
În dimineața zilei de 6 iunie 1930, Carol expedia prietenilor din țară următoarea telegramă: ”Sosesc cu întreaga familie. Gică” Care Gică? Gică de la Sculărie, dacă știți bancul. Liberalii, aflați la putere, intensifică controalele în punctele de frontieră. Totul se derula conform scenariului filmului ”Se întâmplă în România”. Lupii hămesiți adulmecau schimbarea, alergând în haită în urma celui care declara mai târziu ”Nu am eu atâta cur pe cât de mulți vor să mi-l lingă”. Scuzați citatul.
Sosit în țară, circul se mută în Parlament. Scopul era anularea actului din 5 ianuarie 1926 prin care Carol fusese decăzut din drepturile de principe moștenitor. Țărăniștii, prin dr. N. Lupu, declară că fuseseră nevoiți să accepte cu ”lacrimi” și cu ”sufletul îndurerat” îndepărtarea lui Carol. Alexandru Averescu, scârbit de ceea ce vede, renunță la discurs sub pretext că nu avea un costum adecvat momentului. În final apare și Carol, ”spătos și voinic” conform memoriilor lui Iorga, în uniformă de colonel de aviație. După un discurs de o ipocrizie jalnică, depune jurământul și este întronat ca regele Carol al II-lea.
După ce primește de la proaspătul rege încă o dată promisiunea că Elena Lupescu va rămâne la Paris, Iuliu Maniu pleacă liniștit la Sovata, unde își făcea de mulți ani concediul. Două luni mai târziu, Elena Lupescu intra în țară. Regele o aștepta tremurând de nerăbdare la Castelul Foișor din Sinaia, care va deveni pentru o bună bucată de vreme ”cuibușor de nebunii”.
Prof. dr. Cornel Carp