Web Analytics

Lecţia de istorie. 10 Mai

de | 14.05.2020 13:09 | Opinii

Carol Eitel Frederic Zefirin Ludovic, cel de-al doilea fiu al principelui Carol Anton de Hohenzollern şi al Josephinei Frederica-Luisa, principesă de Baden, s-a născut la 8/20 aprilie 1839 la Sigmaringen – Germania. După tată aparţinea Casei Regale de Hohenzollern, iar după mamă era înrudit cu familiile Murat (celebrul mareşal al lui Napoleon) şi Bonaparte (bunica sa, Stéphanie de Beauharnais, era vară cu Napoleon al III-lea, constant susţinător al românilor şi după instalarea principelui Carol pe tronul României). Aceasta era, pe scurt, biografia tânărului prinţ în momentul contactării sale de către I.C. Brătianu şi Ion Bălăceanu pentru a accepta tronul României. Este interesant de ştiut că nu fusese prima ofertă de acest fel. După abdicarea lui Cuza, o locotenenţă domnească, formată din generalul Nicolae Golescu, Lascăr Catargiu şi colonelul Nicolae Haralambie, a asigurat interimatul, demarând acţiunile pentru aducerea unui principe străin pe tronul ţării. Mai puţin se ştie că nu Carol I a fost primul domnitor al României moderne. Acesta a fost Filip de Flandra, fratele regelui Leopold II al Belgiei, ales în unanimitate la 11 februarie 1866 ca domnitor de Adunarea Electivă şi Senat sub numele de Filip I. Prințul, înrudit cu Burbonii, pentru a nu-l supăra pe Napoleon al III-lea, a refuzat propunerea.
Aducerea prinţului Carol la Bucureşti nu a fost deloc un lucru uşor, cum încearcă unii să-l ducă în derizoriu. Emisarii guvernului provizoriu la Paris, Ion C. Brătianu şi Ion Bălăceanu (uitat pe nedrept, cu toate că a fost pivotul principal al acestei acţiuni), buni cunoscători ai artei negocierilor și nu numai, au declanşat o amplă acţiune în care au fost atrase trei doamne cu mare influenţă în lumea politică pariziană: Hortense Cornu, după unii sora de lapte a lui Napoleon al III-lea, oricum foarte apropiată a acestuia, baronesa de Franque, intimă a familiei de Hohenzollern, şi Mathilde Drouyn de Lhuis, soţia ministrului de Externe francez. Lucru nu tocmai uşor de realizat dacă ţinem cont de faptul că Ion C. Brătianu a fost nevoit să-şi vândă unele moşii din zestrea soţiei pentru a putea face faţă cheltuielilor cu protocolul.
După obţinerea acceptului s-a organizat un plebiscit în urma căruia, cu o majoritate zdrobitoare (685.969 voturi pentru şi 224 contra), românii s-au pronunţat pentru aducerea prinţului pe tronul de la Bucureşti. Însuşi celebrul cancelar al Prusiei, Otto von Bismarck, l-a îndrumat pe tânărul principe să facă pasul cel mare. Urmând sfatul lui Bismarck şi având asentimentul împăratului Wilhelm I, Carol îşi urmează destinul. Cere sprijinul lui Napoleon al III-lea şi ţarului Rusiei, îmbarcându-se la Augsburg, pe traseul Viena – Pesta – Timişoara – Baziaş, la 3 mai 1866, cu un paşaport fals, pe numele Karl Hettingen, om de afaceri călătorind la Odessa. Aceasta pentru că, în condiţiile izbucnirii Războiului austro-prusac, Carol putea fi arestat ca fost ofiţer în armata prusacă. La 6 mai, ora 9 dimineaţa, Carol a sosit la Baziaş. Din cauza unei dificultăţi de transport, prinţul a fost nevoit să aştepte două zile, locuind într-un hotel foarte modest. În după-amiaza zilei de 8 mai (ora 16), mica delegaţie (prinţul era însoţit de baronul de Mayenfisch, consilierul de cabinet Werner şi locotenentul Sergiu Leuş, nepotul lui Ion Bălăceanu) ajunge la Turnu Severin. Spre seară, într-o trăsură deschisă trasă de opt cai, Carol şi Brătianu pleacă din Turnu Severin spre Craiova, sosind în zorii zilei de 9 mai. De aici incolo totul se desfășoară ca în povești. Trăsura princiară, însoţită de două plutoane de dorobanţi, este întâmpinată cu flori şi aclamaţii. În seara aceleiaşi zile ajunge la Piteşti, fiind întâmpinat de Nicolae Golescu, membru al Locotenenţei Domneşti, şi de Ion Ghica, prim-ministru al guvernului provizoriu. Înnoptează la Goleşti, unde semnează și primul act oficial în calitate de suveran al României referitor la grațierea mitropolitului Moldovei Calinic Miclescu, judecat pentru uneltirile sale impotriva unirii. Dimineaţa alaiul porneşte spre capitală și către ora 14 prinţul ajunge la Cotroceni. Aici, primarul Capitalei, Dumitru Brătianu, îi înmânează cheile oraşului adresându-i cuvintele profetice: „Suveran al României! Ţi-am dat coroana lui Ştefan cel Mare şi a lui Mihai Viteazul, de astăzi înainte străbunii tăi; redă-i şi tu antica sa splendoare! Fă din această ţară frumoasă santinela înaintată a libertăţilor moderne, bulevardul nebiruit al civilizaţiei occidentale!”.
Spre sfârșitul zilei, în faţa Adunării Constituante, principele Carol, vizibil emoționat, depune jurământul: „Jur a fi credincios legilor ţării, a păzi religiunea României, precum şi integritatea teritoriului ei şi a domniei ca domn constituţional”.
Începea cea mai lungă și cea mai frumoasă domnie din istoria naţională, căreia manualele de istorie de azi abia dacă îi dedică o jumătate de pagină.
Prof. dr. Cornel Carp

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii