Ulterior desfacerii căsătoriei prin divorț, în majoritatea cazurilor, foștii soți promovează la instanțele de judecată cereri de partaj judiciar în cadrul cărora solicită partajul locuinței comune dobândite în timpul căsătoriei prin contractarea unui credit ipotecar, astfel că trebuie să împartă atât proprietatea comună (locuința dobândită prin credit ipotecar), cât și datoria comună (ratele creditului).
Chiar dacă foștii parteneri se înțeleg prin act notarial sau prin tranzacție consfințită de instanță în ceea ce privește destinul locuinței și al ratelor ulterioare de plată, în sensul de a renunța la orice pretenție asupra imobilului dobândit prin intermediul creditului ipotecar, ei nu sunt absolviți de obligații față de instituția bancară.
Potrivit Regulamentului BNR, creditul nu poate fi preluat doar de unul dintre soți, fără acordul băncii, în lipsa acestuia ipoteca asupra locuinței se păstrează până în momentul rambursării creditului, chiar dacă între timp a intervenit divorțul.
Posibilitatea partajării locuinței și a creditului prin atribuirea unuia dintre soți a imobilului, precum și preluarea ratelor de credit este posibilă atunci când soțul în cauză îndeplinește singur, pe baza veniturilor obținute, aceleași condiții financiare pe care le-au îndeplinit ambii la data accesării creditului.
Soțul divorțat care nu dorește locuința și care nu mai vrea să se afle în raporturi contractuale cu banca poate fi înlocuit în contractul de credit cu o altă persoană care să realizeze același scoring bancar.
În astfel de situații, soții urmează să stabilească dacă loturile se vor egaliza sau nu prin plata unei sulte, în funcție de valoarea de circulație actualizată a locuinței, în raport cu nivelul creditului.
În situația în care banca refuză să își dea acordul la partajarea creditului sau dacă soțul care solicită atribuirea locuinței nu are bonitatea financiară adecvată pentru a prelua întregul credit și nici nu poate aduce o altă persoană aptă să înlocuiască celălalt codebitor, unul dintre soți poate prelua, pe baza unei înțelegeri, locuința cu consecința achitării ratelor de credit în totalitate și cu dobândirea proprietății la data rambursării integrale a creditului ipotecar.
Celălalt soț nu este protejat din punct de vedere juridic și ar putea fi executat silit în ipoteza în care soțul solicitant al locuinței nu își îndeplinește obligația de plată a ratelor de credit.
Practic, neavând posibilități de constrângere și operând doar în baza bunei credințe, acestă variantă nu beneficiază de o asigurare solidă pentru soțul care dorește să nu mai fie implicat în plata ratelor de credit.
O altă posibilitate ar fi vâzarea imobilului prin bună învoială, dar aceasta nu garantează foștilor soți încetarea obligațiilor contractuale față de banca finanțatoare.
Este posibil ca valoarea de circulație a locuinței să se afle valoric sub nivelul creditului contractat și, astfel, soții să rămână în continuare obligați față de bancă pentru diferența dintre prețul vânzării și cuantumul creditului, ceea ce uneori are drept rezultat începerea sau continuarea executării silite asupra bunurilor sau veniturilor celor doi soți.
În cazul creditelor imobiliare contractate în cadrul programului Prima Casă, legislația interzice înstrăinarea imobilului mai devreme de cinci ani fără stingerea integrală a creditului.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept
Citește și Lecţia de drept. Prestaţii compensatorii şi despăgubiri ca urmare a divorţului
0 Comentarii