Web Analytics

Lecția de drept. Munca la domiciliu

de | 20.08.2020 13:14 | Opinii

În relațiile de muncă, regula generală este aceea că activitățile salariatului în îndeplinirea sarcinilor de serviciu se desfășoară la sediul sau punctul de lucru al angajatorului.
Dar, în contextul pandemiei noului coronavirus, pentru asigurarea unui echilibru între protejarea stării de sănătate și diminuarea impactului economic, angajatorii și salariații pot conveni, acolo unde este posibil, prestarea muncii la domiciliu, adică de acolo de unde salariatul își are locuința principală.
Contractul individual de muncă la domiciliu se încheie în formă scrisă și, pe lângă elementele obligatorii ale contractului individual de muncă-tip, trebuie să cuprindă următoarele clauze specifice: precizarea expresă că salariatul lucrează la domiciliu, programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să controleze activitatea salariatului său și modalitatea concretă de realizare a controlului (e-mail, telefon, verificarea statusului conectărilor la rețeaua Intranet, printr-un salariat delegat etc.), obligația angajatorului de a asigura transportul la și de la domiciliul salariatului, după caz, al materiilor prime și materialelor pe care le utilizează în activitate, precum și al produselor finite pe care le realizează.
Pentru salariații deja încadrați cu contract individual de muncă tip se va încheia un act adițional la acesta, în care să se regăsească elementele specifice muncii la domiciliu.
În eventualitatea unui refuz al salariatului de a consimți la prestarea activității la domiciliu, în contextul în care virusul Covid-19 a fost declarat ca fiind pandemic, angajatorii pot modifica temporar locul și felul muncii, fără consimțământul salariatului, și în cazul unor situații de forță majoră, cu titlu de sancțiune disciplinară sau ca măsură de protecție a salariatului,pe baza recomandărilor medicale.
Dacă salariatul nu mai corespunde medical pentru îndeplinirea unei anumite activități sau această activitate nu mai poate fi desfășurată într-un anumit loc din cauza infecției cu coronavirus, angajatorul are posibilitatea de a dispune, în baza unei decizii scrise, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă, însă numai în ceea ce privește locul și felul munci, nu și celelalte elemente ale contractului precum salariul, durata muncii sau timpul de odihnă.
În situația în care salariatul a intrat în carantină, constatată prin certificat eliberat de Direcția de Sănătate Publică, angajatorul nu mai are acest drept de a-i modifica contractul de munca tip în contract de muncă la domiciliu, întrucât acesta se suspendă.
Dacă însă se instituie măsura izolării la domiciliu a salariatului de către autoritățile competente, angajatorul în mod legal poate sa-i modifice locului/felului muncii în această modalitate, iar în caz de refuz să-și îndeplinească atribuțiile de servicu, salariatul poate să fie sancționat disciplinar.

Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii