Web Analytics

articol scris miercuri, 19 noiembrie 2025

Lecția de drept. Despre ordinul de protecție extins și cum îl poți obține

Legistlația nou promulgată privind ordinul de protecție general protejează viața socială și stabilește instrumente juridice pentru combaterea violenței de orice tip și grad indiferent de relația dintre agresor și victimă.
Spre deosebire de ordinul de protecție special (familial) de care beneficiau până acum doar victimele violenței domestice, de acest nou ordin de protectie general (civil) va putea beneficia orice persoană, indiferent de existența unei relații de familie între agresor și victimă.
Acesta va putea fi emis pe o durată de maxim 1 an, întocmai ca ordinul de protecție familial.
Formele de violență enumerate în lege sunt următoarele:

  • orice lovire sau act de violență cauzatoare de suferințe fizice
  • orice act de violență de natură sexuală
  • amenințarea unei persoane cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte ilicite prejudiciabile, pentru ea sau o altă persoană, dacă este de natură să îi producă o temere
  • acte repetate de urmărire a unei persoane, fără drept sau fără vreun interes legitim ori de supraveghere a locuinței, locului de muncă sau altor locații frecventate de ea, efectuarea de apeluri telefonice sau alte tipuri de comunicări online care prin frecvență și conținut sau momentul în care sunt emise creează o temere, ori alte acțiuni cu efect similar
  • acte de hărțuire online, mesaje online instigatoare la ură, acte de urmărire online, amenințări online, publicarea de informații și conținut grafic online fără acord, acces ilegal la informații și date private, cu scopul de a umili, speria sau reduce la tăcere victima
  • încercarea unei persoane de a determina sau determinarea acesteia prin corupere, constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu de declarații, să își retragă declarațiile, să de declarații mincinoase ori să nu prezinte probe în orice procedură judiciară, civilă sau penală
  • orice alte acte/fapte de violență fizică sau psihică ce pun în pericol viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea unei persoane

Deși unele fapte/acte de mai sus constituie prin ele însele infracțiuni de sine stătătoare, ordinul are alt scop și va putea fi emis indiferent de sesizarea organelor de urmărire penală (din oficiu sau la plangerea prealabilă a victimei) cu privire la acele infracțiuni.
Când există urgență, se va putea emite ordinul de protecție provizoriu pentru 5 zile, la cererea scrisă a victimei, dacă există riscul iminent cerut de lege.
Acesta va putea fi infirmat sau confirmat de procuror, iar daca va fi confirmat va fi trimis la instanță pentru emiterea ordinului de protecție pe perioada solicitată de victimă.
Ordinul provizoriu se prelungește de drept până la soluționarea cererii de către instanța de judecată.
Persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol prin acte diverse de violență poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție împotriva agresorului/agresoarei.

Citește și Lecția de drept. Suprapunerile virtuale și suprapunerile reale de teren

Prin ordinul de protecție civil pot fi impuse unele din următoarele obligații sau interdicții:

  • evacuarea temporară a agresorului din locuința comună
  • reintegrarea victimei și/sau a membrilor de familie în locuința comună
  • obligarea agresorului să păstreze o distanță minimă determinată de instanță față de victimă, de membrii de familie a acesteia ori față de reședința, locul de muncă ori unitatea de învățământ a persoanei protejate
  • interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate frecventate de victimă
  • obligarea agresorului de a purta un dispozitiv electronic de monitorizare (brățară)
  • interzicerea oricărei comunicări pe orice canal cu victima
  • obligarea agresorului de a preda poliției armele, munițiile precum și documentele de autorizare sau de păstrare a acestor bunuri
  • instanța poate obliga agresorul la consiliere psihologică, psihoterapie, poate recomanda internarea voluntară sau poate dispune internarea nevoluntară a acestuia în condițiile legii, iar dacă este consumator de droguri instanța poate dispune, cu acordul agresorului, integrarea lui într-un program de asistență a persoanelor consumatoare de droguri
  • instanța poate dispune măsuri de control privind respectarea ordinului de protecție precum: obligația agresorului de a se prezenta periodic la poliție (ca la controlul judiciar din domeniul penal), verificări periodice sau spontane la locuința agresorului

Se poate face o cerere de emitere a ordinului de protecție direct la instanța de judecată, indiferent dacă s-a emis/cerut sau nu ordin de protecție provizoriu, ori, dacă a fost emis, indiferent de faptul că a acesta a fost infirmat de procuror (în situația în care ordinul provizoriu a fost confirmat de procuror acesta se trimite cu cererea de emitere a ordinului de protecție la judecătorie, deci nu este necesară o nouă/altă cerere).
Cererea de emitere a ordinului de protecție se judecă de judecătoria de la domiciliul victimei, în cameră de consiliu, cu citarea părților care vor fi asistate de avocat (ales sau din oficiu) și participarea procurorului. Hotărârea va putea fi atacată cu apel. Până la soluționarea definitivă a cererii, deci inclusiv în fază de apel, victima poate renunța la cererea de emitere a ordinului de protecție.

Agresorul poate cere revocarea ordinului sau înlocuirea unor obligații sau interdicții, indiferent pe ce perioadă s-a emis ordinul, dacă acesta:

  • a respectat obligațiile sau interdicțiile impuse
  • a urmat consiliere psihologică, psihoterapia, tratamentul de dezintoxicare, a respectat măsurile de siguranță luate de instanță
  • există o Evaluare a riscului de recidivă realizată de Serviciul de Probațiune, care indică un grad de risc suficient de scăzut și faptul că agresorul nu mai prezintă un pericol pentru victimă sau familia acesteia

Deși legea nu menționează instanța competentă în cazul în care agresorul solicită revocarea ordinului, considerăm că tot instanța de la domiciliul victimei este competentă, prin asimilare/asemănare victima fiind pârâtă în acest proces.
La expirarea perioadei pentru care a fost emis, victima poate cere un nou ordin de protecție, dacă sunt îndeplinite condițiile de emitere a acestuia.
Nerespectarea ordinului de protecție constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, nefiind posibilă împăcarea părților.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept

Citește și Lecția de drept. Despre ordinul de protecție extins și cum îl poți obține

Citește și Lecția de drept. Sechestrul asigurător în procesul civil

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CFR Cluj a scăpat de interdicția la transferuri și a început să legitimeze jucători

CFR Cluj a scăpat de interdicția la transferuri și poate legitima jucătorii transferați în această vară, după ce a reușit să […] Citește!

Lamine Yamal a primit „binecuvântarea” lui Lionel Messi: „Viitorul aparține generației voastre”

Lamine Yamal (19 ani) a câștigat Cupa Mondială cu Spania, după finala cu Argentina, scor 1-0, decisă de golul lui Ferran Torres din minutul 106. Imediat după […] Citește!

Cristiano Ronaldo a fost ironizat la Madrid

Cristiano Ronaldo (41 de ani) continuă să fie ironizat în lumea fotbalului, după Cupa Mondială 2026, turneu la care Portugalia a fost eliminată în […] Citește!

FC Argeș – Petrolul Ploiești, vineri, 24 iulie, de la ora 21.30, în etapa a doua din SuperLiga

Etapa a doua din SuperLiga programează confruntarea FC Argeș - Petrolul Ploiești, vineri, 24 iulie, de la ora 21.30. Piteștenii […] Citește!

După Cupa Mondială, Lionel Messi a plecat la Rosario

Căpitanul naţionalei de fotbal a Argentinei, Lionel Messi, a sosit marţi în ţara sa pentru a se odihni alături de […] Citește!

FC Argeș deschide etapa a 3-a din Superligă. LPF a anunțat programul complet al rundei

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a publicat programul etapei a 3-a din Superliga, iar FC Argeș va fi echipa care […] Citește!

L’Equipe: Dylan Batubinsika semnează cu FCSB. Campioana își întărește defensiva înaintea dublei cu Auda

FCSB este foarte aproape de a-și asigura serviciile fundașului central Dylan Batubinsika. Informația a fost publicată de jurnalistul Loïc Tanzi […] Citește!

Polonezii de la Polpharma preiau compania românească Biofarm. Tranzacția, evaluată la aproximativ 257 de milioane de euro

Biofarm, unul dintre cei mai importanți producători de medicamente din România, cu o tradiție de peste un secol, intră în […] Citește!

Șase țări sunt deja calificate la Cupa Mondială din 2030. Turneul aniversar va fi găzduit pe trei continente

Șase naționale și-au asigurat deja prezența la Cupa Mondială de fotbal din 2030, ediție care va marca 100 de ani […] Citește!

Elevii cu media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat ar putea primi premii de până la 5.000 de lei. Proiectul, în consultare publică

Elevii care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și la examenul de Bacalaureat în 2026 ar putea fi recompensați […] Citește!

Procurorii clasează acuzațiile de ucidere din culpă în cazul medicului Dan Tesloianu. Cardiologul rămâne trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Procurorii Parchetului General au stabilit că nu există o legătură de cauzalitate între decesele unor pacienți și implantarea de stimulatoare […] Citește!

Alertă pe râul Argeș! Doi copii din Dâmbovița, căutați de pompieri și scafandri după ce ar fi dispărut în apă

O amplă operațiune de căutare și salvare este în desfășurare marți seară pe râul Argeș, după ce autoritățile au fost […] Citește!

Omul săptămânii

Mara Stan

Opinie

Când socoteala din Cultură se face cu taxa aia de 5 lei de la Bibliotecă…

Din ediția tipărită

Perioadă de evaluări cu emoţii în cultura câmpulungeană

A fost și este perioadă de evaluări și concursuri ale managerilor instituțiilor de cultură din Câmpulung, trecând deja prin așa […] Citește!

Foto-pamflete

Elena Lasconi i-a sfidat pe consilierii locali

Momente stupefiante la ultima ședință de consiliu a celor de la Câmpulung, la întrunirea la care s-a aprobat programul Zilelor […] Citește!

O nouă grupare interlopă controlează Ştefăneştiul

La Ștefănești se conturează o nouă grupare interlopă care îi terorizează pe locuitori, fără ca cineva să ia vreo măsură, […] Citește!

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!

Dublă măsură la Primăria Câmpulung. Arhivistul, pus să întocmească rapoarte lunare de activitate, ceilalţi – excluşi de la o asemenea obligaţie

A fost întocmit și aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, un […] Citește!

Foto-pamflete

Lasconi şi-a luat al treilea consilier personal! O stilistă care locuieşte pe aceeaşi stradă cu ea

S-a completat echipa de consilieri personali ai primăriței Elena Lasconi, după ce au intrat pe posturi un fost angajat al […] Citește!

De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung

Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea bulevardului, iar Ioana Făcăleață a […] Citește!