Web Analytics

Lasconi, bucuroasă pentru moştenirea lui Ţâroiu

de | 1.12.2022 12:35 | Actualitate, Home, Politica si Administratie

„Câmpulung Muscel, singurul oraș din țară, câștigă premiu la Gala «România modernizată cu fonduri europene» în cadrul Programului Operațional Capacitate Umană. Este strict meritul echipei și al partenerilor din proiect. Nu în ultimul rând este meritul comunității care s-a implicat”, astfel a sunat strigătul de bucurie al primăriței Câmpulungului, care a smuls trofeul obținut pe 24 noiembrie. S-a lăudat, a evidențiat pe toată lumea, doar că a uitat pe cineva. Pe fostul primar Liviu Țâroiu! Și asta fiindcă proiectul pentru care s-a dat premiul, denumit „Schimbă-ţi viitorul! Dezvoltarea socială şi economică a persoanelor defavorizate din zona de nord a Municipiului Câmpulung”, a fost implementat în mare măsură în mandatul anterior.

Și a fost un proiect pe placul multora, iar aici nu a fost neapărat vorba de beneficiarii vizați direct, bucuroși de o masa caldă, ci și de cei care s-au ocupat de implementare, inclusiv primarul având partea lui de bănuți în plus la salariu. Primarul Câmpulungului, indiferent despre ce persoană este vorba… Și s-a ajuns la asemenea venituri salariale că trei dintre cei lăudați de Lasconi pentru susținerea proiectului se judecă acum fiindcă nu a fost de acord Curtea de Conturi cu nivelul veniturilor!
Iar Lasconi nu se lasă. ”Credeți-mă, e doar începutul”, susține ea, fără a preciza strict despre ce este vorba…
C.I. Butoiu

Citește și Echipa de „specialişti” din Primăria Câmpulung a împins municipalitatea către un alt litigiu cu Prefectura

Citește și Primăria Câmpulung cumpără pământ

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *