Am visat. Un vis ciudat. Se făcea că am coborât în vale. În Pădurea Trivale. Dar m-am speriat. Am visat. M-am înfiorat. Mai ceva decât atunci când am găsit un bărbat și o femeie agățați de o creangă, cu ochii scoși de ciori. Sau altă dată când a fost aflată spânzurată pictorița Florica Steriade.
De data aceasta, mi-am dat seama că e vorba de un coșmar. Și am țipat, am strigat, să mă trezesc. În zadar. Asta era. Nu mergeam adormit. Nu eram somnambul. Mă aflam chiar în Pădurea Trivale. Treaz și normal. Dar alta decât cea pe care o știam. De fapt aceea nici nu mai era. Mă aflam altundeva. Vestitele văi ale Pădurii Trivale, despădurite. Dealurile, coline pustiite. Garduri, țarcuri, drumuri, alei, curți, case, vile, garaje, grajduri, cotețe, haznale, piscine, plaje, grătare, leagăne, flori, straturi de zarzavat, dulăi de pază, sisteme de supraveghere cu camere de luat vederi, instalații de alarmă, ba și paznici în uniforme și cu arme la unele porți, bone, bucătărese. Copaci răsleți. Buturugi. Lăstari fugăriți. Dincolo de garduri, alte terenuri care așteptau să fie amenajate și construite.
Păsări călătoare, învățate să cuibărească în Trivale dau târcoale pe sus, nici ele nu recunosc locul. Ca o sumbră prevestire, în puținele petice de pădure care au rămas nejefuite, câinii comunitari sălbăticiți se împuiază în vizuini săpate pe sub rădăcini…
Proprietăți particulare. Două cuvinte care spun totul. Dar eu nu înțeleg nimic. Și mă întreb dacă mintea mea nu a luat-o cumva razna. Dacă nu cumva trăiesc într-o irealitate bizară.
O minte sănătoasă nu poate să accepte așa ceva. Eu, unul, sunt chiar în temă. S-a întâmplat să cercetez arhive. Am cerut explicații. Nu am găsit nici urmă de document care să ateste că Pădurea Trivale ar fi fost cândva a altcuiva decât a statului. De-a lungul secolelor nu s-a înstrăinat niciun metru pătrat din pădure. Da, se mai furau lemne. Cu legătura. Cu spinarea. Cu cârca. Cu umărul. Chiar cu căruța. În ultima vreme, și cu mașina. Se mai fura pământ de flori. Se mai da iama cu vitele în iarbă. Dar suprafața nu fusese atacată.
Și nici nu era o pădure oarecare. Socotită „plămânul orașului”, uzina lui de oxigen, loc de promenadă și de odihnă, avea un regim aparte, stabilit prin lege. Pădure de protecție și protejată. Cu destinație specială. Nu era permis să se facă în ea intervenții decât de igienizare. Adică să fie scoși copacii doborâți de vânt și uscătura. În rest, corecții de torenți, canale și bazine de colectare a apelor de prisos, îndiguiri, care să stopeze alunecările de teren.
Și cine știe toate acestea, cum ar putea să creadă că Pădurea Trivale arată cum arată? 200 hectare de codrul secular, de trei părți înconjurat de cartiere ale orașului, au ajuns domeniu privat. Ce nu ne venea să credem ochilor noștri a fost confirmat, zilele acestea, chiar de Curtea de Conturi a României, care a verificat gestionarea și modul de administrare a fondului forestier național în perioada 1990 – 2012.
Prea târziu! Când jcurile erau deja făcute. Când renumiții boieri deștepți nu mai pot fi dernjați în proprietate, ba se vând și se revând bucăți de pădure pe care ei le-au luat pe degeaba, acum la prețuri exorbitante.
Dar cum de a fost posibil așa ceva? Ne lămurește raporturl Curții de Conturi: comisiile locale din Bascov, Micești, Rătești, Poiana Lacului, Băbana, Pitești și altele au propus, și comisia județeană a validat și revalidat reconstituirea drepturilor de proprietate în pădurea statului Trivale, chiar când nu existau la dosare dovezi că solicitantul a deținut cu adevărat terenuri forestiere, suprafața deținută și amplasamentul acesteia. Printr-un șir întreg de falsuri, abuzuri, acte emise cu încălcarea legii, sau pe deasupra și dedesubtul ei, s-a ajuns la puneri în posesie, vânzări și revânzări, autorizații de defrișări, introducerea în intravilan, certificate de urbanism, autorizații de construcție.
Vă așteptați acum să-i aflați pe vinovați? Să asistați la procese, să-i vedeți în boxele justiției?
Fără îndoială că administrația, poliția, procuratura, justiția, guvernul, parlamentul, președințiile ar fi putut să oprească acest dezastru. Nimic nu va mai putea să pună arborii tăiați pe rădăcini, să desființeze drumurile din pădure, să surpe gardurile, să demoleze casele și vilele, să-i dea codrului vechea lui menire.
Teren accidentat, defrișat, eroziuni, torenți, alunecări de teren, lipsă de oxigen… Dezastrul ecologic a și început. Încă o rană în tranziție, care rămâne nevindecată…
(Prof. Marin Ioniţă)
0 Comentarii