Răsună Câmpulungul de realizări, administrația locală recepționând în două zile trei obiective de investiții, dar dincolo de filmări cu drona și fotografii inaugurale a existat și o provocare lansată unui beneficiar de proiect. S-a încheiat renovarea energetică a Pavilionului Administrativ al Spitalului Municipal, însă primărița a descoperit acum că mansarda imobilului a rămas pe dinafară, adică nu a beneficiat de lucrările de reabilitare.

La mijloc a picat managerul Spitalului, Petrina Florea, iar în amestecul de explicații asupra situației s-au băgat și reprezentantul ISC, nimeni altul decât fostul arhitect șef de la Câmpulung, Mădălina Zăgărin, și cel al firmei executante, în cauză fiind introdus și proiectantul. Oricum, dispoziția primăriței a fost clară, problema trebuie rezolvată cât mai curând, mai ales că a prevestit reducerea calificativului la viitoarea evaluare a activității manageriale a unității medicale.
Alte obiective recepționate au fost cele constând în asfaltarea a trei străzi și transformarea unei centrale termice în sală multifuncțională pentru elevi.
(C.I.B.)



0 Comentarii