La final de an, elevii şi părinţii de la Şcoala Nr. 13 Piteşti s-au trezit că trebuie să plătească 5.000 de euro pentru concertul Andrei

de | 30.12.2015 18:49 | Culise

Pe la sfârșitul lui noiembrie, la Şcoala Generală Nr. 13 din Piteşti a avut loc un mare spectacol prilejuit de aniversarea a 40 de ani a unității de învățământ. Pentru că se dorea ceva memorabil, directorul Dragoş Dinculescu a organizat un super concert la care a cântat Andra lui Măruță, cunoscută drept una dintre cele mai scumpe voci din muzica românească. Onorariul încasat de la Şcoala nr. 13 a fost unul pe măsură şi s-a cifrat la aproximativ 5.000 de euro și asta numai după negocieri „la sânge”. Toate bune și frumoase numai că, acum la final de an, elevii vor trebui să achite nota de plată, chiar dacă nu toți s-au distrat. Evident, banii sunt ceruți prin intermediul asociațiilor de părinți (același truc vechi!) pentru că, altminteri, dacă ar face-o profesorii, ar fi ilegal. Așa că sfârșitul lui  2015 a venit acasă la părinții elevilor de la Școala 13 Pitești cu  o veste mai puțin îmbucurătoare: aceea că fondul școlii s-a epuizat  și trebuie să bage din nou mâna în buzunar pentru… fondul clasei. Iar ca  „felicitare”, părinții s-au trezit cu o fișă pe care trebuiau să o completeze spre a  dirija 2% din impozitul lor pe venit în contul… asociației de părinți.
(ELECTRO-CUTARE)

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii