Web Analytics

La deschiderea anului şcolar din Muscel, subprefectul Marin a fost prezentat ca fiind cel care „conduce Prefectura Argeş”

de | 20.09.2012 13:09 | Actualitate

Odată cu începerea noului an şcolar, la Câmpulung s-au putut număra nu doar bobocii, ci şi politicienii. Spre exemplu, la  Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I” a plouat cu personalităţi, precum ÎPS Calinic, care l-a avut de-a dreapta sa pe mult prea dezinteresatul de colegiul pe care-l reprezintă de patru ani, e vorba despre deputatul de Muscel Sorin Buta. O altă față îndelung prezentată nu doar elevilor de la Carol, ci chiar de la mai multe colegii din Câmpulung a fost cea a subprefectului Gheorghe Marin, despre care se spune că se află în pole position ca și candidat la deputăție, pe Colegiul Muscel, din partea USL. Și ca să fie treaba treabă, un director de colegiu l-a prezentat pe subprefectul Marin ca fiind cel care a avut de transmis „mesajul instituţiei pe care o conduce, Prefectura judeţului Argeş”. Curată gândire cu premeditare, subprefectul Marin este cel care conduce, ceea ce înseamnă că liberalul Cristian Soare face umbră degeaba scaunului de prefect.  Mesajul lui Gheorghe Marin a fost urmat de cel al deputatului Sorin Buta, care și-a făcut voalat „mea culpa” recunoscând că prezenţa sa în viața publică a Muscelului a fost „mai puţin resimţită” în ultimii ani. Totuși, sunt și voci care susțin că reapariția lui Buta la evenimentele publice ar putea însemna și că deputatul intenționează în continuare să mai candideze în tentativa de a obține încă un mandat. Din partea cui? Rămâne de văzut. Ioana Ştefan

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii