S-a născut la 12 iunie 1949, la Dragomirești Vale (Ilfov). În afară de FC Argeș (1972-1975), a mai jucat la Metalul București (1970-1972) și la Steaua București (1975-1979), pentru echipa militară marcând 17 goluri. Pentru echipa națională a României a evoluat în 15 meciuri și a înscris de două ori. 92 de jocuri și 24 de goluri are fostul atacant în tricoul alb-violet.
Întrebat care este cel mai frumos moment al carierei, acesta ne-a spus: „Faptul că am avut ocazia să joc alături de Dobrin. Pentru mine a fost cel mai bun fotbalist român. Îmi amintesc un meci, Dobrin era marcat și eu pasam în altă parte, m-a strigat și mi-a spus: «Iepure, chit că sunt 5 oameni pe mine, tu îmi pasezi mingea». Ăsta era un fotbalist adevărat, nu fugea de minge, ci o cerea”.
Radu Troi are 75 de ani a fost o extremă dreaptă clasică. Pe stadion, lumea îi spunea și „motoreta”, dar și „iepurele”.
Cum ați ajuns în Trivale?
– Aveam 23 de ani, se întâmpla în anul 1972, după ce FC Argeș a obținut primul titlu de campioană națională. Eu jucam la Metalul București și am disputat un meci în Cupa României, la Câmpina. Am învins cu 3-1 și am contribuit la golurile echipei mele: am scos 11 m, am dat gol, plus o pasă de gol; pentru FC Argeș a marcat Dobrin, din lovitură de la 11 m, în minutul 85. A urmat și un joc amical, între Metalul ș FC Argeș, dar la Pitești.
După meciul acela, a venit la mine omul de încredere al președintelui clubului FC Argeș, Puiu Rapaport, și m-a întrebat dacă vreau să vin la Pitești și să joc alături de Nicolae Dobrin. Am dat răspunsul pe loc, spunând: „Ar fi cel mai frumos cadou, Dobrin este idolul meu!”. Au început procedurile pentru perfectarea transferului. Eu aveam o hârtie scrisă din partea celor de la Metalul, un fel de transfer, în sensul că puteam merge la orice echipă vreau. Le cerusem casă și buletin de București, iar ei ezitau, așa că eram liber să plec. M-am întâlnit a doua zi cu Puiu Rapaport, mi-a dat 10 mii de lei, iar eu i-am dat acel acord de transfer.
„Am fost desemnat sportivul județului, în anul 1974”
Ce a urmat?
– Am plecat cu FC Argeș în Israel. Piteștenii, după adjudecarea titlului, au primit cadou o excursie în Israel. Deși nu am contribuit la acel succes, am fost și eu inclus în lotul care a făcut deplasarea în Țara Sfântă. La întoarcere, am mers în pregătire la Voina, după care a urmat un meci internațional, la Pitești. FC Argeș avea o înțelegere cu o echipă din Germania, jucam tur și retur, erau partide amicale. Meciul acela a avut loc cu ocazia decernării tricourilor de campioni, a fost o festivitate cu totul și cu totul specială. Am dat gol în acel meci, iar la fotografia de grup am participat și eu. Atunci am simțit că locul meu este la FC Argeș, nu în altă parte. Și, încetul cu încetul, m-am integrat și am dat tot ce-am avut mai bun pentru Pitești, la momentul acela. În altă ordine de idei, am fost desemnat sportivul județului, în anul 1974.
Se simt emoțiile în glasul dumneavoastră… Când ați debutat într-un meci oficial?
– Am debutat în campionat, în sezonul 1972-1973, într-un meci cu UTA. Am avut atunci două „finale”, în primele două runde am jucat cu arădenii, apoi contra clujenilor de la Universitatea. Jercan, colegul meu de atunci, avea unele clinciuri cu un jucător de la UTA, iar Florin Halagian, pentru a evita un posibil incident, a preferat să mă introducă pe mine în locul acestuia. A fost cumplit, sincer. Am avut foarte mari emoții, mă întrebam mereu ce caut eu acolo. Eram un băiat de la țară, nu unul venit de la oraș. Am scăpat de 4-5 ori singur cu portarul, am ratat din cauza emoțiilor, dar în repriza secundă a jocului, m-am trezit. Era 1-0 pentru UTA, iar eu am egalat, apoi am fost schimbat. Tot meciul m-a apostrofat Prepurgel, un alt jucător emblematic pentru FC Argeș. După meci, colegii l-au certat, i-au reproșat faptul că pusese presiune prea mare pe mine. Olteanu i-a zis lui Prepurgel: „Pe tine te-a înjurat cineva când ai debutat și noi am primit în acel meci 5 goluri? Ce-ai avut cu Troi? Vezi-ți de treaba ta!”. Îmi amintesc că Dobrin mi-a luat apărarea. A spus că am calități, iar FC Argeș are nevoie de jucători ca mine, care să intre în careu.
Ce-a spus atunci antrenorul Florin Halagian?
– L-a certat, iar în meciul următor, cu U Cluj, de acasă, am dat cel mai frumos gol al etapei, jucând tot titular. Am fost schimbat în minutul 80 și toți cei 25 de mii de spectatori s-au ridicat și m-au aplaudat.
„Mi-am luat Dacia 1300 într-un an, atât de bine o duceam!”
Povestiți atât de frumos, amintirile sunt încă vii…
– Despre perioada petrecută la FC Argeș nu pot vorbi decât la superlativ și cu lacrimi în ochi. Patina timpului nu a șters nimic. Am devenit preferatul primarului de atunci, al domnului Valeriu Nicolescu. Mă chema mereu după jocurile de acasă și mă premia, îmi dădea 1500 de lei, 2000 de lei, pentru că îi plăcea foarte mult cum jucam. Am fost feblețea acestuia. Imaginați-vă că mi-am luat Dacia 1300 într-un an, atât de bine o duceam. M-am înțeles cu toată lumea. Domnul antrenor Tănase Dima a fost al doilea tată pentru mine. Nu am avut noi condiții de lux, dar jucam cu sufletul, ne dădeam și viața pe teren. Iar cei care ne pregăteau erau de excepție. Domnul Halagian era mai vulcanic, dar domnul Dima încerca și reușea să aplaneze orice discuție mai aprinsă, prin tact și diplomație.
Aveți și amintiri cu Dobrin… desfacem cutia cu „diamante”?
– Da, Dobrin a fost idolul meu, a fost un jucător de excepție, dar și un om senzațional. Îl băteam la șah, la biliard, la table etc. Când îl vedea supărat, Halagian îl întreba: „Gicule, te-a bătut Troi și ți-a luat banii?”. Când rămânea fără bani, Dobrin venea și-mi cerea împrumut, iar Gica mă întreba, la finalul lunii, cât are să-mi dea. Și mă certa mereu, îmi spunea să nu-i mai dau bani lui Dobrin, dar eu nu puteam să fac asta. Era colegul meu, prietenul meu.. Gicu Dobrin a avut norocul să aibă o soție de excepție, așa a fost Gica.
Vorbiți-mi despre soția dumneavoastră. Cum ați cunoscut-o?
– Am cunoscut-o după ce m-am lăsat de fotbal. M-am îmbolnăvit de hepatită de tip B și am fost nevoit să pun ghetele în cui. A fost cel mai trist moment din viața mea. M-a tratat medicul lui Nicolae Ceaușescu, un doctor foarte bun, la Spitalul Colentina.
Dar am cunoscut-o pe Adriana, soția mea, și mi-a mai îndulcit amărăciunea. Ea era stelistă înfocată, eu evoluasem la gruparea militară, așa că ne-a unit și pasiunea pentru fotbal. Avem o fiică, Andreea, și o nepoată minunată, care ne bucură zilele, Mia Alexandra, în vârstă de 7 ani. Mă mândresc cu familia pe care o am.
Vă rog să-mi relatați o amintire haioasă care vă vine acum în minte, legată de FC Argeș.
– Două momente vă voi povesti. Mergeam în Israel și colegii mi-au spus să iau 5 l de țuică. Nu am înțeles motivul, pentru că nu-mi plăcea să beau, dar ideea era alta. Am aflat acolo că 1 l de țuică românească echivala cu 4 grame de aur. Am pus țuica în bagajul de cală și a fost prăpăd. Am mai rămas cu 3 litri, pentru că 2 litri s-au vărsat peste hainele mele. Mirosea geamantanul a țuică. Am aruncat hainele, iar Puiu Rapaport mi-a dat 100 dolari și am mers să-mi cumpăr alte obiecte vestimentare. Eram și eu neștiutor, zburam pentru prima dată cu avionul. Un alt episod de pomină l-am trăit cu Gicu Dobrin. Dacă era convocat la echipa națională, Gicu nu bea luni întregi, nu se atingea de alcool. Eu mai gustam câte o bere, dar el deloc. Ne îndreptam spre Israel, acolo unde era FC Argeș în pregătire. Noi veneam după o acțiune a echipei naționale. Aveam avion a doua zi, așa că am stat o noapte în Atena, la hotel. Bagajele erau în aeroport, am plecat la hotel cu hainele de pe noi și cu câte o borsetă, în care aveam bani și acte. Am mers cu Gicu într-un bar. Eu am băut o bere, Dobrin nu s-a atins de băutură. La întoarcerea în camera de hotel, mi-am rupt pantalonii, mi i-am sfâșiat într-o bară… erau singurii pe care-i aveam. Așa am mers în avion, a doua zi. Am adormit și Gicu m-a trezit, la un moment dat; era foarte speriat și mi-a zis: „Radule, noi murim, avionul scârțâie din toate încheieturile, și tu sforăi”.
Cu ce vă ocupați acum?
– Nu pot să stau departe de fotbal, sportul rege a fost și este mare mea iubire. Sunt angajat la Centrul de Copii și Juniori de la CSA Steaua, unde director este George Ogăraru, fostul meu elev, un băiat excepțional. Sunt un fel de supervizor, urmăresc și propun jucători, pregătesc și copii, îi ajut să descifreze tainele acestui sport minunat.
Citește și La ceasul amintirilor. Remus Vlad: „Gicu Dobrin mi-a dat banderola de căpitan de echipă”
0 Comentarii