La doar câteva zile de la închiderea Taberei naționale de Matematică de la Câmpulung, organizată cu implicarea Lions Club ”Negru Vodă” și District 124 România, în municipiul muscelean au ajuns aproape 120 de elevi din clasele a IV-a până la a XII-a, aceștia participând la ediția a XVII-a a Concursului Gazeta Matematică și ViitoriOlimpici.ro, o finală a competiției anuale care se desfășoară în mai multe etape. Manifestarea este organizată în parteneriat cu Societatea de Științe Matematice din România și îl are ca profesor coordonator tot pe musceleanul Ion Cicu.
Deschiderea manifestării a avut loc duminică, 9 august 2026, în prezența secretarului de stat Sorin Ion, și a președintelui Societății de Științe Matematice din România, prof. univ. dr. Radu Gologan, gazdă fiind administratorul public al municipiului, Cătălina Comănescu.
În cadrul taberei, copiii vor avea parte de o săptămână de pregătire, competiție și activități dedicate Matematicii, tema centrală din acest an fiind criptografia, elevii urmând să descopere și să aprofundeze concepte care fac legătura între Matematică, Logică și securitatea informației.
C.I.B.
Citește și Cetatea Poenari, vizitată doar în grupuri de 15-20 de persoane după apariția unui urs în zonă




























0 Comentarii