„Jurnalul” i-a băgat în şedinţă. Consilierii câmpulungeni s-au întrunit pentru titlul de „Cetăţean de onoare”

de | 11.07.2015 07:00 | Actualitate

Ignorată timp de o lună şi jumătate, propunerea ca fostul profesor universitar doctor Constantin Ciotei să primească titlul de „Cetăţean de onoare” al municipiului Câmpulung a fost dezbătută vineri, 10 iulie, în cadrul unei şedinţe de îndată. Din cei 19 aleşi locali au fost prezenţi 13, incluzându-l şi pe primarul interimar Liviu Ţâroiu (foto), iar rezultatul votului a fost în unanimitatea favorabil propunerii. Pe cale de consecinţă, în cadrul festivităţii oficiale din cadrul „Zilelor Municipiului Câmpulung” va fi inclusă şi omagierea fostului decan al Facultăţii de Contabilitate şi Finanţe.
Inţiativa onorării post-mortem a lui Constantin Ciotei a venit din parte unor personalităţi ale Câmpulungului, însă obtuzitatea secretarului Primăriei, Nicolae Ghinea – relevată chiar în timpul şedinţei de astăzi, în lipsa acestuia – a făcut ca propunerea să nu devină proiect de hotărâre. Acest lucru a fost evidenţiat zilele trecute de „Jurnalul de Argeş” şi a fost declanşatorul iniţierii de urgenţă a procedurii administrative, ajungându-se, astfel, la convocarea de îndată a şedinţei de Consiliu.
(C.I.B.)

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii