Între 1 și 4 septembrie, la Mamaia, a avut loc Școala de vară pentru jurnaliști „Sănătate 2020”, un proiect organizat de Tarus Media. Desfășurat sub auspiciile Ministerului Sănătății și Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), într-o locație de lux – Hotelul Golden Tulip din Mamaia -, evenimentul a reunit jurnalişti, medici, reprezentanţi ai industriei farmaceutice, ai sistemului de asigurări de sănătate private, ai instituţiilor de stat din domeniul sănătăţii, specialişti în comunicare medicală, europarlamentari cu activitate în domeniul sănătăţii, reprezentanţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), profesori în jurnalism de sănătate de la universităţi de prestigiu din Europa.

Medicamente generice vs medicamente inovative
Cursurile Şcolii de vară, la care a participat și un redactor al Jurnalului de Argeș, s-au adresat cu precădere jurnaliştilor şi comunicatorilor din sănătate, cu scopul de a-i ajuta în transmiterea unui mesaj corect către public, pentru a creşte calitatea informaţiei şi, implicit, credibilitatea ei.
Activităţile au debutat cu vizitarea de către jurnaliști a Fundației Baylor Marea Neagră, din Constanța, singurul centru de excelență HIV din țară și prima rețea din România de centre de testare pentru HIV, hepatită B și hepatită C, înființat în anul 2004 de către dr. Mark Kline, cetățean american, din Texas, din dorința de a-i ajuta pe copiii infectați cu HIV.
În cadrul prelegerilor de pe agenda tematică, un subiect care a stârnit dezbateri aprinse în cadrul unui workshop a fost cel despre controversa medicamente generice vs medicamente inovative, raportul cost – eficiență. Actorii procesului în care s-a dezbătut acest subiect au fost dr. Sorin Popescu, manager afaceri corporative Amgen și Cristian Luțan, director executiv adjunct ARPIM. Complementară acestor discuţii a fost prezentarea dr. Ioana Bianchi, consilier al preşedintelui CNAS, despre transparenţa în selectarea pe liste şi compensarea medicamentelor în România, comparativ cu Franţa. Un alt subiect de interes major a fost cel despre infecţiile nosocomiale (numite şi infecţii intraspitaliceşti), iniţiat de conf. dr. Molnar Geza, consilier personal al Ministrului Sănătăţii şi completat de Mihaela Moşneguţu, director medical Antibiotice SA. Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Vasile Astărăstoaie, a vorbit jurnaliştilor despre bioetică în jurnalismul de sănătate, iar dr. Victor Olsavszky, şeful Biroului pentru România al OMS a prezentat noua strategie a OMS pentru managementul bolilor cronice, temă completată de prelegerea europarlamentarului Cristian Buşoi. Jurnaliştii participanţi au avut ocazia de a interacţiona şi cu profesionişti străini, din domeniul medical: dr. John Lister, lector la Universitatea Coventry din Anglia, Anna Wagstaff, editor asistent la „Cancer World Magazine”, Ana Villanueva, director medical Mapfre, din Spania. Multe alte personalităţi din sfera sănătăţii au participat la eveniment, printre aceştia fiind prof. dr. Nicolae Bacalbaşa, de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi, prof. dr. Traian Mihăescu, director al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi, europarlamentarul Petru Luhan şi mulţi alţii.
Adriana Gândilă



0 Comentarii