Web Analytics

Jurnal de vacanţă sau Transalpina, tenisul şi şcoala

de | 27.09.2012 15:17 | Actualitate

Dragii mei, m-am gândit să scriu aceste rânduri sub impresia momentului. Şi azi mi-am sărbătorit fiul, care împlineşte 7 ani (Mulţumesc! Şi ai dumneavoastră!), deci nu pot fi decât lucruri optimiste, dar după ce, în concediu fiind, am vizitat puţin din ţara noastră.
Am plecat dimineaţa din Bughea de Jos cu părinţii mei si lângă Vâlcea ni s-au alăturat şi socrii în drumul spre Novaci. Am făcut o haltă la Peştera Muierilor – un loc de o frumuseţe atât de impresionantă încât părea ireal. Îmi amintesc că ghidul spunea ce înseamnă timpul acolo – 3 mm de carbonat de calciu s-au depus în 10 ani, acolo fiind stalactite şi stalagmite şi de câţiva metri. Afară peisajul era dominat de câteva vile în construcţie – nişte kitsch-uri athitecturale care se înălţau în acorduri de manele…
Am intrat pe Transalpina – primul drum transcarpatin, durat de legiunile romane, amenajat pe vremea Regelui (apropo, mă întreb câţi oare ştiu că Regele Carol I a fost supranumit Întemeietorul, Regele Ferdinand I Întregitorul? Iar despre oamenii care au condus această ţară în ultimii ani ce se poate spune? Oare ce au lăsat ei pentru posteritate?) şi amenajat în zilele noastre. O zonă de o frumuseţe senină unde puteai atinge norii cu mâna sau te aşteptai să-l întâlneşti pe Dumnezeu dintr-un moment  într-altul. Deşi încă nedelimitat corespunzător şi, pe alocuri, într-o construcţie umană îndoielnică, peisajele naturale de o sălbăticie ancestrală îţi umpleau inima de respect pentru natură şi de mândrie pentru ţara în care există astfel de locuri. Am fost impresionat de un domn, cu care am intrat în vorbă la un popas, ce mi-a spus că de acolo începea Drumul Reginei, încă neamenajat…
Seara am ajuns la Alba-Iulia şi am vizitat cetatea. Am văzut statuia ecvestră a primului visător la România Mare, Mihai Viteazul, ce ne veghea de lângă busturile unor personalităţi ce au militat pentru Marea Unire (Vaida-Voievod, Maniu, Brătianu), cu toţii înconjuraţi de părinţii ce îşi plimbau copiii sub ultimele raze ale unui soare ce prelungea peste noi umbra catedralei unde Regele Ferdinand Întâi  a fost încoronat drept suveran al României Mari, aducând astfel peste noi parcă şi umbra istoriei…
Dimineaţa am plecat spre Hunedoara, unde am vizitat castelul Corvinilor, un loc plin de măreţie din care am reţinut (nu ştiu de ce) doar legenda fântânii: se spune că Matei Corvin le-a promis unor prizonieri turci că-i va elibera când vor săpa fântâna. După vreo 25 de ani ei au dat de apă, însă domnitorul murise, iar soţia lui nu a respectat învoiala şi a pus să fie executaţi.
Am mers către Haţeg şi am văzut zimbrii din rezervaţie – nişte animale cu ochi blânzi, toropite de căldură în colb şi mândre de nepăsare la trecerea noastră.
Apoi am vizitat Masa tăcerii şi Poarta sărutului, unde parcă se mai auzeau zgomotele ciocanelor lui Brâncuşi întrerupte doar de strigătele poliţiştilor comunitari la cerşetorii omniprezenţi…
Seara am ajuns acasă, gândindu-mă că avem o ţară a contrastelor, dar că e a noastră!
A doua zi mi-am dus băiatul la lecţia de tenis de câmp ce a constat într-un fel de concurs între copii. Rezultatele n-au contat, însă am văzut atâta frumuseţe, viaţă şi speranţă în ei încât, vorba unui coleg, am simţit mândria de părinte ca pe cea mai mare realizare a mea…
Astăzi de dimineaţă am deschis cadourile şi îl ajutăm pe Matei să facă un lego, să mai încerce ceva pe tabletă, să se mai plimbe cu bicicleta şi să mai citească ceva, pentru că aşteptăm şcoala…
Şi, aşa cum Matei este foarte fericit acum şi aşteaptă cu nerăbdare un nou început, vă doresc şi dumneavoastră să aveţi parte de fericire, mândrie şi începuturi bune…
Numai de bine!
Dr. Mădălin Iordache, medic specialist chirurgie generală
Spitalul Municipal Câmpulung

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii