Web Analytics
scris miercuri, 29.07.2015

Judecătoarea care i-a acordat despăgubiri de 10 milioane euro ginerelui lui Traian Băsescu s-a cerut la pensie

# Scandalul Brătiencei declarată moartă în acte face prima victimă
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat câteva zeci de decrete săptămâna trecută. Unul dintre acestea se referă la eliberarea din funcţia de judecător la Curtea de Apel Piteşti a Constantinei Duţescu, pensionată începând cu 1 octombrie 2015.
Este vorba de magistrata care a judecat celebrul dosar în care ginerele lui Traian Băsescu, Radu Pricop, a primit despăgubiri de 10 milioane de la ANRP, după ce a cumpărat, împreună cu Valentin Vișoiu și alte persoane, drepturile succesorale de la urmașii familiei Brătianu. Derularea procesului în sine, cumulată cu  valoarea considerabilă a despăgubirilor, a generat un uriaș scandal după ce s-a aflat că din actele depuse la dosar una dintre urmașele ilustrei familii, Oana Brătianu, fusese declarată decedată în acte, deși ea traia bine merci și avea dreptul său la moștenire. D.G.

Judecătoarea care i-a acordat despăgubiri de 10 milioane euro ginerelui lui Traian Băsescu s-a cerut la pensie

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...