Web Analytics

Joe Biden a împlinit 80 de ani. Este primul preşedinte octogenar din istoria Statelor Unite

de | 20.11.2022 18:02 | Actualitate, Home, Politica si Administratie

Joe Biden împlineşte duminică 80 de ani, fiind primul preşedinte octogenar din istoria Statelor Unite. El îşi va sărbători ziua de naştere cu un brunch găzduit de soţia sa, Jill, o sărbătoare care a primit un plus în acest weekend cu nunta nepoatei sale, sâmbătă, la Casa Albă, relatează news.ro, conform Reuters.

Biden fiind deja cea mai în vârstă persoană care a ocupat funcţia de preşedinte, cursa pentru Casa Albă din 2024  va intra într-un teritoriu neexplorat în Statele Unite.


Citește și: Exclusiv. După ce DIICOT a trimis-o în judecată pe fosta contabilă Amalia Dumitraşcu, directoarea economică de la Spitalul Judeţean ne-a povestit cum a descoperit delapidarea de 3,9 milioane lei

Democraţia americană co o istorie de aproape 250 de ani celebrează tinereţea, dar milioane de americani – inclusiv preşedinţi – lucrează acum cu mult peste vârsta tradiţională de pensionare de 65 de ani.

Ronald Reagan avea 77 de ani când a părăsit Casa Albă, dar Biden ar avea 86 de ani până la încheierea unui al doilea mandat de patru ani, dacă îl va câştiga.

Principalul său potenţial adversar republican, Donald Trump, ar avea 82 de ani la încheierea unui al doilea mandat, în 2024.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *