Jimmy Hoffa a devenit Jimmy Şulfa la Universitate

de | 25.09.2013 20:57 | Opinii

Urmăresc cu multă compasiune și îngrijorare recentele suferințe academice prin care trece Mircea Bărbuceanu, liderul Sindicatului Liber al Universității Pitești (SLUP). De vreun an și ceva încoace, pare că nu mai e nici măcar umbra sindicalistului feroce de odinioară când, pe vremea fostului rector Gheorghe Barbu, era atât de sângeros în tăierea răului de la rădăcină, încât ți-ar fi fost frică să-l lași singur în casă cu un cuțit Miracle Blade, să nu-și taie cumva și degetele de la mână. Sau, Doamne ferește, altceva. Era atât de rău și de neînduplecat în demascarea fărădelegilor, că te temeai să nu moară într-un final ca un câine, de pântecăraie, pe bălegar. Ce să vă mai spun, era cea mai sonoră voce din Universitatea Pitești, ba cred că și dacă ar fi tras un pârț, acesta s-ar fi auzit prin reputata instituție academică cu rezonanța unei bormașini. Era un fel de Monica Tatoiu și Mamoiu la un loc, știind tot ce știe, ba chiar și ce nu știe în Universitate și își lansa atacurile cu precizia și dexteritatea unuia care face chiuretaj la pisici. La fel cum americanii parașutau în războiul din Vietnam prezervative uriașe, ca să-i înspăimânte pe asiatici și să-i pună pe fugă, urlând că ia uite ce namile de oameni sunt ăștia, dacă au sculele atât de mari, la fel și Bărbuceanu a parașutat zeci de reclamații pe la toate organele împotriva rectorului Barbu și (co)lectorului universitar Gigi Axinte, considerați de sindicalist hidrele care și-au înfășurat tentaculele spurcate pe bugetul neprihănit al Universității. Poate doar avocații să știe câte jertfe le-a adus sindicatul ca onorarii, pentru biruința parandărătului dreptății, în numeroasele procese care n-au avut alt rezultat decât că împricinații l-au luat pe NUP în brațe, iar sentințele au trecut petițiile în neființă, lăsându-l pe liderul sindical cu speranțele castrate.
Cum spuneam, Bărbuceanu nu mai este nici măcar umbra celui care a fost odinioară. Iar asta i se citește pe fața înăsprită de suferință și deznădejde. Arată ca și cum și-ar fi vândut un rinichi, iar singura sa bucurie este că mai are unul. Până și părul i s-a făcut vâlvoi, dar nu din prea multă cercetare, ca la Einstein, ci datorită electricității statice care încă-i mai înconjoară neuronii greu încercați în asprele bătălii purtate. Ai impresia că și urechile i s-au lungit, devenind parabolice. Vorba lui Saul Bellow, dacă-l vezi acum, ai putea să juri că într-o viață anterioară era bun de model pentru un portret cu două nasuri de Picasso, ori o sursă de inspirație artistică pentru un pui eviscerat pictat de Soutine. Iar astăzi pare doar reîncarnarea marelui lider al sindicatului american al camionagiilor, Jimmy Hoffa, dar nu în perioada sa de glorie, ci atunci când a fost văzut ultima dată, într-o parcare prăfuită din fața restaurantului Machus Red Fox din Detroit. Bietul de el a ajuns în așa hal încât, de unde înainte ne împiedicam unii de alții pe la redacție, unde venea să ne livreze gigabiți întregi de petiții și memorii anti-Barbu și Axinte, acum zice că nu mai stă de vorbă cu noi, pentru că suntem periculoși. Dacă înainte scotea flăcări pe nas, de-ai fi zis că a înghițit un aparat de sudură, că Barbu și ai lui au prăduit Casa Universitarilor, Academica și cantina din Gheorghe Doja, acum Bărbuceanu ce credeți că face? Face el însuși caiete de sarcini pentru închirierea Casei Universitarilor, și-a instalat finul la cantină, pe care a făcut-o praf în doar câteva luni, iar de la o vreme țipă, sub formă de licitație cu strigare, pentru Academica și aceeași cantină, de la care nu și-a luat gândul. Iar cu Axinte, știți cum a rămas. Cei doi se au ca frații, buni colegi de invenție la Geneva! Jimmy Hoffa a ajuns Jimmy Șulfa la Universitate.
Mihai BĂDESCU

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii