# Factura care a pus Consulatul Român din Lyon într-o situaţie penibilă, plătită abia după dezvăluirile Jurnalului de Argeş
O vorbă din popor spune că „nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”. O demonstrează încă o dată soțul Cristinei Manea, tânăra mămică de 23 de ani din Pitești care a murit în urma unui cancer rar şi galopant, după două internări, în Franţa şi Turcia. În contextul în care familia a strâns din donații sume uriașe (peste 6 miliarde de lei vechi doar până în toamna anului trecut), Adrian Manea dă o nuanță și mai jenantă scandalului pornit după ce Jurnal de Argeș a dezvăluit că, deși știa aproape trei luni despre factura de emisă de Institutul Centre Léon-Bérard din Lyon pentru spitalizarea soției sale, n-a făcut nimic s-o plătească, punând într-o situație jenantă Consulatul Român din Lyon, la care renumitul spital a cerut sprijin pentru recuperarea sumei și care n-a mai putut interveni și pentru alți pacienți români.
Mai exact, Adrian Manea dă acum vina pe Sursa Ta, redacția care s-a implicat cel mai mult în campania pentru ajutarea Cristinei Manea și unde consulatul a trimis, în cele din urmă, pe căi neoficiale (pentru că spitalul nu a reuşit pe căi oficiale), factura emisă pe 26 decembrie 2017, deși unul dintre redactorii acestei publicații îl înștiințase personal la puţin timp după emitere că este o problemă cu neachitarea facturii (ulterior nu le-a mai răspuns redactorilor aceluiași site de știri). Cert e că după dezvăluirile Jurnal de Argeș, pe 20 martie, factura a fost, în sfârșit, achitată. Fratele Cristinei Manea a postat pe Facebook declarația de plată externă pentru documentul din Franța, arătând cu degetul spre Ioana Bucureșteanu, fost angajat al redacției amintite, persoana prin intermediul căreia Cristina Manea a putut fi internată în celebrul institut-spital din Lyon.
Iată ce scria Dani Manea, cumnatul lui Adrian Manea, pe Facebook, în data de 21 martie: „Desi spitalul din Lyon avea adresa noastra, mail-ul si contactele, iata cine a fost DESTINATARUL FACTURII DE 8.600 €!!! (n. red.- mesajul a fost însoțit de o fotografie cu plicul pe care, la destinatar, apare numele fostei jurnaliste Ioana Bucureşteanu). NICIODATA DESTINATARUL NU L-A CONTACTAT PE ADI SAU PE VREUNUL DIN NOI, DESI SE STIU CLAR FACEBOOK-URILE NOASTRE, ADRESA, NUMERE DE TELEFON!!! E GREU DE GASIT ADI? ESTE ZILNIC CU FETITA LUI SI LA CRIS LA MORMANT!!! CIUDAT SI SUSPECT E CA N-AU MAI STIUT NIMIC DIN TOATE ASTEA, DESI IN TIMPUL CAMPANIEI AU FACUT POTECA LA NOI ACASA PENTRU REPORTAJE SI INTERVIURI CA SA LE MEARGA RAITING-UL SI TIRAJUL!!! DACA ITI ASUMI SA INTERMEDIEZI SI SA INMANEZI O FACTURA DE 8.600 €, ATUNCI FA-O!!! LUNI, 19 MARTIE, ADI A FOST PERSONAL SA IA FACTURA DE UNDE A FOST TRIMISA SI IERI, 20 MARTIE, AM ACHITAT-O!!!”
O zi mai târziu, şi Adrian Manea se spăla pe mâini de vina neachitării facturii, arătând cu degetul spre redacția Sursa Ta: „ESTE EXTREM DE CIUDAT SI SUSPECT CA NU S-AU MAI GASIT DUP-AIA, LA CATEVA ZILE GEN, CEI 12 LEI DE BENZINA SA MAI FACETI O DATA DRUMUL PE CARE L-ATI TOT BATATORIT IN TIMPUL CAMPANIEI PENTRU REPORTAJE SI INTERVIURI FAVORABILE VOUA SI SA NE INMANATI «celebra» factura!!!”
Îi reamintim domnului Manea că, datorită „REPORTAJELOR SI INTERVIURILOR FAVORABILE VOUA” la care face referire, în conturile familiei Manea s-au strâns cel puțin 680 de mii de lei (dacă ne luăm doar după declarațiile soțului) din care, după spitalizarea Cristinei, au rămas în conturile familiei sume uriașe.
Ce nu spune Adrian Manea este faptul că știa despre factura din Franţa încă de acum aproape trei luni, dat fiind faptul că, personal, un redactor Sursa Ta l-a anunţat telefonic (lucru confirmat de directorul site-ului în numărul precedent și reconfirmat de Ioana Bucureșteanu) asupra acestui aspect.
„Eu am făcut pur şi simplu un gest uman, pentru că mi-a fost foarte milă de Cristina Manea. Ştiam că această clinică din Lyon este specializată pe diagnosticul Cristinei şi mi se părea singura şansă pentru ea. Aşa i-am pus în legătură cu doamna consul. După ce familia a decis ca ea să nu mai continue tratamentul acolo, din câte am înţeles de la doamna consul, spitalul din Lyon a încercat să-l contacteze pe soţ la adresa din buletin a Cristinei. Înţeleg că el se mutase la socri. Pentru că spitalul n-a primit niciun răspuns de la el, s-a adresat Consulatului. Doamna consul m-a sunat pe mine şi m-a rugat să încerc să dau eu de el. În iarnă, o colega de-a mea a vorbit inclusiv telefonic cu el şi i-a spus de factură. Am crezut că a achitat-o. Apoi a apărut articolul din Jurnal şi am văzut că de fapt el n-a plătit-o. Mi-a reproşat că nu i-am dus eu factura la Băbana… Sincer, nici nu ştiam că s-a mutat şi nici nu cred că era treaba mea, mai ales că el ştia de factură. Pur şi simplu cred că nu a vrut să o achite”, a declarat, contactată de Jurnal de Argeș, Ioana Bucureșteanu.
Când ştii că spitalul care ţi-a tratat soţia te caută ca să-i achiţi spitalizarea, firesc și de bun-simț e ca tu – soţ, familie – să faci, în decurs de trei luni, un minimum de efort pentru a rezolva o situaţie (penibilă pentru consulatul României din Lyon, care, din cauza acestei facturi neplătite în decurs de aproape trei luni, n-a mai putut interveni pentru internarea altor bolnavi români în celebrul institut). Circumstanțele sunt cu atât mai agravante în contextul în care stai pe o grămadă de bani strânşi din donaţii – și vorbim de un total de peste 20 de ori mai mare decât factura care a generat scandalul. Donații pentru cheltuirea cărora opinia publică cere, acum, justificări. Precizăm că după înregistrările video postate pe Facebook acum o săptămână de Adrian Manea, înregistrări în care bărbatul le înjură şi le ameninţă cu obscenităţi pe trei dintre persoanele care, pe grupurile de socializare, i-au cerut să justifice banii primiţi din donaţii, una dintre femei s-a adresat Poliţiei. La fel vor face şi celelalte două.
0 Comentarii