Web Analytics

articol scris joi, 03 februarie 2022

Iubita preotului Hari îi apără reverenda

Iubita lui Adrian Hari Irimescu, preotul de la Crucișoara - Cocu (cercetat pentru profanare de cadavre și morminte, după ce a scos morții dintr-un cavou și i-a înhumat peste alți morți, în alte cripte), ne-a solicitat un drept la replică.
Artista craioveană Alla Cebotari contestă termenul de „amantă”, „care nu descrie situația particulară a subsemnatei, fiind o femeie liberă, divorțată de 15 ani” (și ne trimite, drept probă, hotărârea de divorț), precum și termenul de „cântăreață”, care i-ar minimiza studiile în domeniul regiei de teatru și cele actoricești. În plus, nu este de acord cu „folosirea cuvintelor care aparțin argoului” (duduie), care, spune dumneaei, „chiar dacă este definit în DEX ca și termen de politețe care se dădea odinioară fetelor și femeilor de la oraș, este un termen vechi”, afirmând că am vrea să sugerăm că nu l-ar merita pe acela de „doamnă”.
De fapt, ne atrage atenția că este o doamnă respectabilă. Și o credem.

În plus, vrem să îi dăm asigurări că prin folosirea expresiei „a scos-o în lume” nu am sugerat, Doamne, ferește, că nu ar fi în stare să călătorească în țară sau străinătate ca un artist polivalent complex ce se află și chiar nu era cazul să ne înșire toate destinațiile pe unde a fost în turnee. Ne mai atrage atenția că „reverenda este un obiect de cult care nu poate fi terfelit”.

Citește și Procurorii militari au trimis dosarul preotului Adrian Hari Irimescu la Parchetul Piteşti

Citește și Încurcate sunt căile popii de la Crucişoara! Avem plângerea făcută la Arhiepiscopie / Popa Hari a mutat morţii din cavou fără ştirea rudelor

Deci, doamnă, acum chiar că ne-ați dat gata! După ce că regretăm profund faptul că ați înțeles greșit ce am vrut să spunem, ne faceți să lăcrimăm de-a dreptul când vedem ce creștină adevărată sunteți. Pe cuvânt! Ne-a mai trimis doamna și vreo 14 diplome și atestate obținute în carieră și ținem să o asigurăm cu această ocazie că nu îi negăm calitățile de artistă polivalentă și că prin folosirea termenului „cântăreață” nu am dorit să îi minimalizăm celelalte competențe.

Așa cum nici prin folosirea termenului de amantă nu am dorit să îi aducem atingere demnității, ci doar am folosit un sinonim al subst. iubit/iubită din fr. amant, lat. amans, -ntis, conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române. Și că nu ne-ar fi interesat starea sa civilă dacă nu se afișa cu un preot într-o comunitate mică, așa cum este satul Crucișoara, dar și într-o comunitate mare, așa cum este Facebook, loc în care și-a publicat, fără nicio setare de restricționare, fotografiile cu…iubitul purtător de patrafir. Una dintre ele chiar în fața altarului.

Or, Statutul BOR nu a încuviințat niciodată divorțul în rândul clericilor, acestora fiindu-le chiar interzis să mai slujească dacă au divorțat de preoteasă (așa cum a făcut preotul Hari, de vreo două ori încă).
Și asta dintr-o rațiune chiar de bun-simț, în cele din urmă. Cum mai poate un preot, care trebuie să fie un model în societate, să cunune doi tineri… ce exemplu le oferă acesta?! Dar atunci când se afișează în parohie cu o doamnă, fie ea și femeie liberă, așa cum aceasta se autodeclară, fără a fi căsătorit cu aceasta? Ce exemplu pot avea enoriașii?

Citelte și Preotul Hari din Cocu a „ratat” caterisirea la mustaţă

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Medicii care pleacă de la spital înainte de terminarea programului riscă să fie concediați. Ministrul Sănătății anunță controale în toată țara

Medicii care părăsesc spitalele publice în timpul programului pentru a consulta pacienți în cabinetele private ar putea rămâne fără locul […] Citește!

România ar putea deschide încă 138 de kilometri de autostradă până la finalul anului. Tronsoanele vizate și proiectul de pe Dunăre care poate ajuta Cernavodă

România ar putea încheia anul 2026 cu aproximativ 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres dați în circulație, […] Citește!

Premieră istorică la Eurovision! Bangkok găzduiește prima ediție asiatică

Eurovision se pregătește să scrie un nou capitol în istoria sa, de această dată la mii de kilometri de Europa. […] Citește!

Probleme majore la Cernavodă: Unitatea 1, deconectată din nou la doar trei zile de la repornire

O nouă problemă tehnică a provocat oprirea Unității 1 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, la numai trei zile după […] Citește!

Claudiu Stancu, fundașul lui FC Argeș, convocat la Campionatul Mondial U17 din Qatar

Claudiu Stancu, fundașul de 17 ani împrumutat de FC Argeș la CSM Slatina, a fost convocat la naționala României U17 […] Citește!

Teddy Riner, de cinci ori campion olimpic la judo, candidează la președinția Franței

Judoka francez Teddy Riner, în vârstă de 37 de ani, și-a anunțat luni, 9 noiembrie, candidatura la alegerile prezidențiale din […] Citește!

Premieră pentru Biserica Ortodoxă Română. Un chinez a devenit preot și va sluji în Cluj

Dionisie Kenan Wang a devenit primul preot ortodox de origine chineză din România, potrivit informațiilor publicate de Observator. Acesta va […] Citește!

Bătaie într-o benzinărie din Argeș, după un conflict în trafic pe Autostrada A1. Doi bărbați au fost reținuți

Un șofer de 47 de ani, din Craiova, a fost agresat de doi bărbați într-o benzinărie din județul Argeș, după […] Citește!

Maria Dănilă a câștigat ultramaratonul de 100 km din Antarctica și a stabilit un record feminin

Alpinista română Maria Dănilă a câștigat proba de 100 de kilometri din cadrul competiției Antarctic Ice Ultra 2026, încheind cursa […] Citește!

Edward Iordănescu a numit două favorite la titlu: „Una este o surpriză”

Edward Iordănescu, fostul selecționer al tricolorilor, este, momentan, liber de contract, dar în negocieri pentru a reveni ca tehnician fie […] Citește!

Gigi Becali, furios! Cine este principalul vizat: ”Mi-a dat ciurucuri”

Gigi Becali este nemulțumit de transferurile realizate de FCSB și consideră că Florin Cernat poartă principala responsabilitate pentru ultimele achiziții […] Citește!

A fost anunțată echipa ideală a lumii în 2026! Harry Kane, lăsat pe dinafară

A fost anunțată echipa ideală a lumii în 2026, desemnată de FIFPRO, Federația Internațională a Fotbaliștilor Profesioniști, în urma voturilor […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete