Istoria – un tărâm cu multe necunoscute! Petru de la Argeş

Istoria ţării noastre se învaţă astăzi pe sărite, manualele au fost transformate în cărţi de poveşti şi din suita de domnitori şi mari voievozi ai ţărilor noastre au mai rămas doar câteva nume pe care pseudoistorici se străduiesc cu mult talent să le mânjească.
Un domn extrem de important al Ţării Româneşti a fost Radu cel Mare (1497-1508), cel care într-o perioadă extrem de complicată reuşeşte să aducă linişte şi prosperitate în ţară, asigurată în primul rând printr-o bună colaborare cu boierii Craioveşti, dar ţinând aproape şi pe cei din partida Drăculeştilor. Un singur defect spun contemporanii săi că avea şi anume o slăbiciune pentru frumuseţea feminină. Rodul acestei slăbiciuni s-a tradus într-un mare număr de urmaşi legitimi sau nelegitimi care vor încerca să acceadă pe tron.  Unul din fii săi a fost înţeleptul şi nefericitul Petru, un om virtuos şi înţelept, care după uciderea fratelui său Vlad cel Tânăr (decapitat de Sf. Voievod Neagoe Basarab) se retrage în Moldova pe moşiile vtorii-spătarului Radu Basarab. Nu se ştie cu exactitate din ce motive, dar undeva după moartea Sfântului Neagoe Voievod moare şi soţia lui Petru. Sfâşiat de durere, acesta se călugăreşte sub numele de Paisie şi se retrage la mânăstirea Argeşului unde va ajunge egumenul acestui sfânt locaş. În vremea domniei fratelui său vitreg, Radu de la Afumaţi a contribuit împreună cu acesta la finalizarea picturii mânăstirii şi s-a ţinut departe de tumultul vieţii laice.
Asasinarea fratelui şi nepotului său în Biserica de pe Dealul Capela din Rm. Vâlcea de către doi boieri nemulţumiţi de politica filocraiovească a domnitorului va crea o perioadă de extremă instabilitate în ţara de la miazăzi de Carpaţi. După înfruntări şi asasinate, boierii ţării încercând să ajungă la un compromis oferă coroană egumenului Paisie (1534) tulburându-i pacea duhovnicească.  Acceptă cu greu un scaun pe care nu şi-l dorea, i se dă un nou nume, Radu (va rămâne in istorie ca Radu Paisie), dar numai după două luni este alungat de partida Buzoienilor ce nu luase parte la compromisul dintre grupările boiereşti. Se retrage în Imperiul Otoman condus de  marele Sulleyman Kanuni, care în acea vreme era preocupat de hotarele răsăritene ale imperiului. Acesta, dornic de linişte la hotarul de miazănoapte porunceşte beylor de margine să-l reinstaleze în scaun pe Radu Paisie (sau Petru de la Argeş cum îi spunea poporul) în anul imediat următor.
Zece ani va domni Petru, deşi s-a încercat de mai mult ori răsturnarea sa, dar s-a bucurat de constantul sprijin al turcilor. Pentru a beneficia de sprijinul Craioveştilor se căsătoreşte cu Ruxandra, fiica Sf. Voievod Neagoe Basarab şi văduva fratelui său vitreg Radu de la Afumaţi, cea pentru care răposatul său soţ purtase două războaie cu Ştefan cel Tânăr (Ştefăniţă Vodă) al Moldovei. Din vremurile sale au rămas trei ctitorii, Mislea în judeţul Prahova, Bolniţa Mânăstirii Cozia şi Mânăstirea Valea de la Ţiţeşti, judeţul Muscel. În vremea campaniei din 1538 pe care o poartă Sulleyman împotriva lui Petru Rareş, Brăila este ruptă din motive necunoscute din trupul ţării şi transformată în raia (unii istorici spun că aceasta s-a întâmplat în 1535 când a fost reinstalat de otomani pe tron mulţumind în acest fel sultanului).  Din 1543 intră în tratative cu Ferdinand de Habsburg,  eroare pe care o săvârşise anterior şi Petru Rareş. Bine informat de spionii săi, Sulleyman îl numeşte domn pe Mircea Ciobanul, fratele vitreg al lui Petru, iar pe acesta îl trimite în exil în Alexandria (Egipt) unde moare la scurt timp, fiind înmormântat într-una din bisericile ortodoxe din anticul oraş.
Astfel trece la cele veşnice binecredinciosul domn, singurul rămas în istorie cu sintagma ,,de la Argeş”, pe nedrept uitat de popor şi ignorat de istorici. Fiul său Pătraşcu (cel Bun) va da ţării pe domnitorul umanist şi poet Petru Cercel şi întâiul întregitor al neamului românesc, Mihai Viteazul.
Prof. Ştefan Dumitrache