De miercuri 7 ianuarie, Israelul a devenit a 44-a țară în care se comercializează Dacia. Primul showroom Dacia a fost inaugurat la Tel Aviv. Dacia Duster, Sandero Stepway, Lodgy și Dokker sunt cele patru modele ale gamei ce vor fi comercializate în Israel. Showroomul a fost inaugurat în prezența lui Francois Mariotte, director comercial al Dacia și Itzik Weitz, CEO Carasso Motors. Peste 50 de reprezentanți ai presei israeliene au participat la eveniment. Comercializarea și serviciile post-vânzare vor fi asigurate de către Carasso Motors, partener istoric al Grupului Renault în Israel. Dacia va avea un rol de prim rang în obiectivul grupului Renault de a atinge o cotă de piață de 4,2% în acest an în Israel.
Dacia nu mai intrase pe o piață nouă din 2013, atunci când a început comercializarea vehiculelor fabricate la Mioveni în Marea Britanie, Irlanda, Danemarca, Norvegia, Cipru și Malta.
Denis Grigorescu
Mentor Trading, în parteneriat cu Asociația Oamenilor de Afaceri Argeș, vă invită să participați la proiectul „Ține pasul” – UPGRADE
PROIECTUL „ȚINE PASUL” – UPGRADE Mentor Trading, în parteneriat cu Asociația Oamenilor de Afaceri...
0 Comentarii