# Secretele întunecate ale Arhiepiscopiei (III). Natura relațiilor dintre arhiepiscopul Calinic și călugărul său favorit, Caliopie, tinde să se transforme într-unul dintre cele mai strașnice mistere ale creștinătății, poate la fel de bine păzit ca secretele Vaticanului. La suprafață se vede doar o comuniune între cei doi, pe cât de strânsă, pe atât de neobișnuită pentru lumea preoțească, care nu înțelege motivul pentru care, de vreo 10-12 ani încoace, Caliopie a reușit să reunească, blagoslovit cu încuviințarea mentorului său, toate frâiele de conducere în interiorul eparhiei. Pornind de la socoteala fondurilor uriașe rulate la Mănăstirea Argeșului și la Arhiepiscopie, continuând cu negoțul de colportaje bisericești, cu construcțiile și celelalte afaceri ale instituției și sfârșind cu controlul cu iz polițienesc al preoților și monahilor arondați. În vreme ce Calinic poate fi văzut tot mai rar în postura de slujitor al Domnului, mai cu seamă la marile sărbători, la nunțile și… înmormântările de rang VIP, Caliopie este pretutindeni, fie pe la horele și petrecerile politice, fie pe la terase, dezbrăcat de sutană și bând bere din sticlă cu idolul său portocaliu Ștefan Lăzăroiu, dar cu precădere prin zonele unde se agonisesc bani. Mulți bani, veniți de pretutindeni și care se „mântuiesc” pe cărări neștiute decât de cei doi. E limpede că arătosul călugăr n-are nici harul, nici pregătirea necesare coordonării atâtor activități, și totuși o face spre adânca nedumerire a celorlalți slujitori ai bisericii, care nu pricep taina unei legături atât de bine întrepătrunse între Calinic și Caliopie. N-o să credeți poate, dar pe cei doi îi leagă până și o poreclă comună, pe cât de ciudată, hilară chiar, pe atât de nepotrivită pentru statutul de oameni ai bisericii, pe care îl poartă.
„Gugu”, asta este porecla de care vorbim și, dacă ar trebui să respectăm ordinea cronologică a atribuirii ei, se cuvine să spunem că „Gugu 1” este Caliopie, ca întâi stătător sub această denumire, iar „Gugu 2” este însuși Calinic, care s-a autoproclamat ulterior ca „Gugu”, pentru a nu fi mai prejos de tânărul său protejat. Poate vi se pare ciudată porecla, mai ales pentru niște fețe bisericești. Și pe bună dreptate, deși prea multe explicații nu vă putem oferi. Există doar varianta, care circulă prin mediile bisericești, că „Gugu” ar fi un fel de onomatopee, care imită sunetele scoase de doi porumbei când se giugiulesc. Să nu râdeți, că nu e de râs! Treaba este cât se poate de serioasă, pentru că înaltului ierarh a început să-i placă atât de mult un așa nume de alint ca „Gugu”, încât se aude că semnează chiar astfel pe unele bilețele și hârtii în care dă la îndeplinit diverse porunci. Așa stând lucrurile, poate că n-ar fi rău ca particula „Gugu” să fie alăturată în mod oficial numelui său de înalt ierarh. Să vedem apoi, frumos, că manifestarea cutare s-a desfășurat sub înalta oblăduire duhovnicească a ÎPS Calinic Gugu Argeșeanul, secondat de Caliopie Gugu Ichim.
Vătaf în lăcașul Domnului
Să nu-i credeți însă pe cei doi niște oameni blânzi, ca doi guguștiuci pe-o varză. Gângurelile și giugiulelile de „Gugu” se schimbă radical când vine vorba de bani. De fapt, banul pare a fi noul stăpân la Arhiepiscopie, iar lui i se închină cei doi cu multă patimă și lăcomie. Ar fi puține șanse să poată contesta acest fapt, prin mijloace credibile, câtă vreme toată lumea știe munții de bani, proveniți din donații și negoțul bisericesc, care se rulează anual, fără ca cineva să poată însă face o apreciere a sumelor vehiculate. Cum spuneam și în episoadele anterioare, evidențele contabile sunt facultative, iar în ce privește sacii de bani proveniți din donații, secretul este păzit cu multă dârzenie. Am fost rugați, de pildă, să-i rugăm cu smerenie pe mai marii Arhiepiscopiei, să se miluiască și să scoată din bezna ignoranței preoții și monahii pe care îi păstoresc, făcând publice bugetele cu veniturile și cheltuielile realizate în ultimii ani, ca să se lumineze tot creștinul despre ce s-a încasat, de unde și cât, și ce s-a cheltuit, cât și pentru ce. Ca să nu mai iasă vorbe păcătoase, că mormane de bani stau ascunse la saltea ori prin conturi secrete, că fonduri însemnate s-au dus pe limuzine, excursii și alte accesorii ale unei vieți de huzur, în vreme ce misiunea caritabilă a Arhiepiscopiei, rolul de ajutorare a celor aflați în sărăcie sau în suferință trupească, sunt neglijabile. Un început timid ar putea fi chiar destăinuirea sumelor lăsate în cutia milei săptămâna trecută, de Sfânta Maria, când la moaștele Sfintei Mucenițe Filoteia s-au peridat mii de credincioși. ÎPS Calinic și Caliopie ar putea lua pildă în acest sens chiar de la Patriarhie, care a făcut o aproximație publică a banilor încasați la marea slujbă de Sfântul Dimitrie, ori de la Iași, unde, de asemenea, s-au spus sumele încasate la marele pelerinaj de Sfânta Paraschieva. Doar la Arhiepiscopia lui Calinic, când vine vorba de bani și de transparență, este o tăcere totală. Și nu întâmplător am spus Arhiepiscopia lui Calinic, câtă vreme atitudinea sa pare mai degrabă una de vătaf, care confundă lăcașul Domnului cu propria moșie și adună biruri braț la braț cu Caliopie, călugărul perceptor.
O scrisoare care te lasă fără grai
Am păstrat pentru final conținutul unui document de-a dreptul tulburător, care ne-a fost înmânat de unul dintre numeroșii oameni care privesc cu interes serialul nostru despre secretele întunecate ale Arhiepiscopiei și care consideră că năravurile grele care i-au smintit pe capii instituției au ajuns de netolerat. Este vorba despre o scrisoare realmente disperată pe care un tânăr aspirant la viața monahală a trimis-o unei fețe bisericești pe care o avea ca părinte spiritual. Este de fapt un apel deznădăjduit pe care autorul îl face pentru a fi ajutat să scape de… „încercarea inumană a episcopului de a profita de mine ca partener”. Vă lăsăm să lecturați textul impresionantei epistole, cu mențiunea că am protejat numele complet al autorului, spre a fi ferit de urgia care s-ar putea abate asupra lui din această pricină: „Padre J, am nevoie urgent de un sfat referitor la activitatea de la palatul episcopal. Trec printr-o perioadă extrem de dificilă, iar marea mea deziluzie este acutizată de încercarea inumană a episcopului de a profita de mine ca partener… Eu nu voi accepta sub nicio formă un astfel de compromis, chiar dacă refuzul meu va avea consecințe dramatice. Odată cu refuzurile, a început marea dramă: încercarea episcopului de a mă distruge psihic. Nu mai pot rămâne la Argeș. Vă rog să mă ajutați! Vă implor! Dacă aveți timp, vă rog să-mi trimiteți un fax sau o scrisoare. Vă mulțumesc și vă sărut dreapta, Ierod G.” Comentariile sunt de prisos. Trebuie totuși spus că tânărul care semnează a părăsit într-adevăr Argeșul, la scurt timp după ce a scris răscolitoarea scrisoare, iar astăzi se află într-un alt așezământ monahal, la depărtare de Calinic, episcopul de atunci, ridicat acum la rang de arhiepiscop, care îl presa să-i fie „partener”. Ce să mai spui? Doamne ferește, Gugule! Și va urma.
Mihai BĂDESCU
0 Comentarii