Web Analytics

IPJ Argeș: Ziua siguranței pe internet, marcată prin activități preventive cu copiii

de | 10.02.2022 15:42 | Actualitate

În ziua de 09 februarie 2022, care este stabilită și ca Zi Internatională a Siguranței pe Internet, polițiștii argeșeni au ales să marcheze acest eveniment printr-o activitate preventivă, cu copii de diverse vârste, la Palatul Copiilor din municipiul Pitești.

Dintre cei aproape 50 de copii care au participat, marea majoritate au spus ,,prezent” la activitate prin intermediul… Internetului, on-line, alături de 16 cadre didactice.

De asemenea, activitatea a fost și transmisă live, pe o rețea de socializare.

Au fost purtate discuții privind rețelele de socializare, utilizarea telefoanelor mobile, a calculatoarelor, aspecte privind datele cu caracter personal și comportamentul în cazul în care devin victime. De asemenea, au fost purtate discuții referitor la siguranța copiilor, deplasarea spre și de la domiciliu, bullying, și subiecte abordate de copii în cadrul dialogurilor purtate.

Citește și:Primăria Pitești a depus două proiecte pentru finanțare prin programul „Anghel Saligny”

“În acest context, transmitem tuturor celor care utilizează Internet-ul (spre exemplu, pentru a citi acest material), să acorde o atenție sporită următoarelor aspecte:

  • nu transmite niciodată persoanelor necunoscute date personale detaliate, date de autentificare ale conturilor de utilizare pentru aplicații de socializare sau pentru conturi bancare;
  • nu folosi aceeași parolă pe mai multe conturi, și schimbă parolele periodic;
  • dacă în timpul comunicării on-line, există persoane care te fac să te simți incomod, întrerupe comunicarea; dă-le Block sau Report abuse;
  • în locul pozei tale, pentru profil, îți recomandăm să folosești un desen; nu transmite în format electronic fotografii pe care nu ai vrea să le vadă bunicii, părinții sau alți cunoscuți;
  • nu da curs ofertelor care sună prea bine pentru a fi adevărate sau care solicită un răspuns urgent (exact ca în zicala românească ,,Ceea ce sună prea bine ca să fie adevărat, chiar așa și este!”);
  • dacă expeditorul este unul neobișnuit sau care disimulează o instituție sau o autoritate a statului, iar mesajul electronic are atașat un hyperlink (o legătură electronică către o pagină/un formular electronic) sau un document – nu le deschide!”, transmite IPJ Arges.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *