Web Analytics

Ionuţ Şerban, căpitanul FC Argeş, strânge rândurile: ”Trebuie să scoatem rezultate bune în următoarele etape, pentru că vine meciul de Cupă şi avem nevoie de un moral bun”

de | 7.04.2022 12:25 | Actualitate, Sport

Întrebat despre cele trei înfrângeri din play-off, despre cartonașele roșii obținute de alb-violeți în fiecare dintre aceste meciuri, dar și despre eventualele sancțiuni pentru aceste abateri, căpitanul de la FC Argeș, Ionuț Șerban, ne-a declarat: ”Eu consider că, până la acea greșeală a lui Miguel, jocul cu CFR a decurs destul de bine. Și după gol nu cred că a fost o diferență foarte mare între noi și CFR, ținând cont de echipa lor și de pretențiile pe care le au. Apoi a venit acel cartonaș roșu al lui Tofan, nemeritat, consider eu. Nu a fost fault de roșu. Așa s-a făcut diferența în teren. Rezultatul e nemeritat, ținând cont de cum s-a jucat meciul… Eu, pentru cartonașul roșu din meciul cu FCSB, am primit trei etape de suspendare.

Deci, mai am două meciuri de stat până la meciul din Cupa României, care o să fie primul în care o să fiu disponibil. Chiar nu îmi explic de ce noi am luat cartonaș roșu în fiecare dintre cele trei meciuri din play-off, pentru că, în decursul acestui an, nu știu dacă am luat vreun cartonaș roșu. Am avut discuții cu antrenorul, cu președintele, pentru acest cartonaș roșu, dar momentan nu am primit nicio sancțiune. Așteptăm. Asta vedem la salariu. Ne așteptăm la sacțiuni, mai ales la mine, pentru că nu a fost un gest frumos și am recunoscut și, dacă se ajunge la sacțiuni, suntem de acord cu ele, nu avem ce să facem, mai ales în privința mea, pentru că am greșit și recunosc…

Să zicem că am început acest play-off cu primele trei echipe ale campionatului și am avut un început mai greu, dar… Nu ne explicăm momentul acesta prin care trecem, dar chiar vorbeam cu băieții că trebuie să adunăm rândurile și să scoatem rezultate bune din următoarele două meciuri, pentru că vine meciul de Cupă și trebuie să avem un moral bun acolo, pentru că ne dorim finala”.

Citește și Ionuţ Şerban, căpitanul de la FC Argeş, după meciul cu scântei împotriva FCSB-ului: „Nu l-am lovit, l-am împins cu palma peste faţă pe Florin Tănase… Mi-am pierdut controlul şi regret”

Citește și Ionuţ Năstăsie şi Daniel Şerbănică, cei mai bine cotaţi fotbalişti ai FC Argeş

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole