Ionel Voica, secretarul judeţului Argeş: “Niciunul dintre angajaţii Centrului Buzoeşti nu îşi cunoaşte în totalitate atribuţiile de serviciu”

de | 20.01.2016 10:46 | Actualitate

Ionel Voica, secretarul judeţului, a vorbit în cadrul conferinţei săptămânale de presă a CJ Argeş despre scandalul de la Buzoeşti, unde directorul complexului de locuinţe pentru persoane cu dizabilităţi, e vorba de Marian Niţă, fostul viceprimar al Costeştiului, a fost acuzat de către mai mulţi copii şi angajaţi, într-o emisiune a unui post central de televiziune, că recurge la gesturi umilitoare şi că îi terorizează psihic. Ionel Voica a condus Comisia de analiză a cazului de la Buzoeşti şi a subliniat faptul că niciunul dintre salariaţi, de la şeful centrului până la infirmiere, nu îşi cunoştea fişa postului. “Concluziile comisiei sunt următoarele: niciunul dintre angajaţii Centrului Buzoeşti nu îşi cunoaşte în totalitate atribuţiile de serviciu, cu toate că din notele explicative solicitate, aceştia declară că le cunosc şi că îşi ştiu atribuţiile prevăzute în fişa postului; registrele centrului prezentate comisiei există, dar nu sunt completate conform standardelor; există neconcordanţă între graficele de serviciu şi turele de lucru ale angajaţilor, iar cu privire la evenimentele presupuse a se desfăşura în vara anului 2014, acestea nu au fost dovedite. La sfârşitul anului 2014 a fost efectuat de către DGASPC un control urmat de un raport, care însă a fost desfiinţat printr-o hotărâre judecătorească”, a declarat Ionel Voica. Acesta a mai precizat că salariatele complexului prezente în emisiunea TV de la începutul lunii ianuarie erau în concediu, iar asistentul medical care a intrat în direct se afla în tura liberă. Potrivit secretarului judeţului, ar exista o stare de tensiune între cei 11 angajaţi ai complexului, iar conflictul dintre aceştia ar fi antrenat şi beneficiarii. Pentru aplanarea scandalului, Comisia de analiză condusă de Ionel Voica a propus încetarea dispoziţiei de detaşare la Centrul Buzoeşti a directorului Marian Niţă, acesta urmând să ocupe un alt post în cadrul DGASPC, precum şi coordonarea centrului de către o altă persoană până la ocuparea postului de director prin concurs, în cursul lunii februarie. Cât despre angajaţi, o parte dintre aceştia ar urma să fie detaşată temporar la alte unităţi din cadrul DGASPC Argeş şi instruiţi în vederea însuşirii sarcinilor de serviciu.

I.H.B.

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii

Ultimele articole


Loading RSS Feed