Web Analytics

Ion Mihăilescu: „Merită ca una dintre străzile marcante din oraş, nu o fundătură, să poarte numele lui”

de | 25.08.2022 12:20 | Actualitate, Home, Politica si Administratie

Campania „O stradă şi un bust în Piteşti pentru Constantin Stroe”

”Jurnalul de Argeș” a inițiat, încă de anul trecut, o campanie în cinstea fostului director al Dacia, Constantin Stroe. Până acum, numeroase personalități și-au spus părerea despre necesitatea unei străzi și a unui bust în Pitești pentru regretatul Constantin Stroe.
În această ediție l-am invitat pe Ion Mihăilescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş şi al Camerei Auditorilor Financiari din România.

”Constantin Stroe mi-a fost prieten. Îl știu de când eram în Consiliul de Administrație la uzină și de când el a fost numit director general. Mi-ar trebui mult timp să vorbesc despre omul Stroe, pentru că, din punct de vedere profesional, el a făcut istorie în România. Iar istoria s-a materializat și în faptul că, pe timpul domnului Stroe, uzina a atins apogeul – a avut 27.000 de salariați. De fapt, uzina a avut doi mari oameni care ar trebui omagiați: Constantin Stroe și Vasile Costescu, liderul de sindicat. Prin urmare, merită cu prisosință ca una dintre străzile marcante din oraș, nu o fundătură, să poarte numele lui Constantin Stroe. Așa că îi urez Consiliului Local multă gândire și afecțiune în a stabili, cu justețe, corect, acest lucru” – a spus Ion Mihăilescu.

Citește și Campania „O stradă şi un bust pentru Constantin Stroe în Piteşti” / Primarul de la Mioveni: „Campania este bună, am multe amintiri cu dl Stroe”

Citește și Robert Tudorache: „Sunt absolut de acord să avem o stradă cu numele dumnealui şi un bust”


Articol scris de Gabriel Lixandru

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *