Web Analytics

articol scris duminică, 05 mai 2024

Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii: ce trebuie să facem azi, conform tradițiilor străvechi

Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea bucuriei date de vestea Învierii Mântuitorului. O veste care, până la Înălţarea Domnului, respectiv timp de 40 de zile, se regăseşte în salutul “Hristos a înviat!”, la care se răspunde cu “Adevărat a înviat!. Învierea Domnului, numită şi sărbătoarea Paştilor, adică ziua în care răul şi viclenia vor fi lăsate deoparte, îmbrăcând haina adevărului şi a bucuriei, este cea mai veche sărbătoare a creştinătăţii. Este sărbătoarea care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos.

Citește și: Primarul Gentea a luat Lumină în Colonia ACH, din Lunca Argeşului. „Să ne rugăm pentru Bine!”

Paşte vine din ebraicul pesah – trecere. Paştele evreilor marca trecerea poporului ales prin Marea Roşie, din robia Egiptului în pâmântul făgaduinţei, Canaan. Paştele creştinilor este, în primul rând, sărbătoarea Învierii Domnului. În prezent, Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte Crăciunul după calendarul gregorian şi Paştele după cel iulian. Biserica Ortodoxă Finlandeză şi cea Estoniană sunt singurele biserici ortodoxe care sărbătoresc Paştele după calendarul gregorian.

Slujba de Înviere începe în jurul orei 23.00, în interiorul lăcaşurilor de cult. Învierea Mântuitorului este proclamată în afara bisericii pentru că ea îi priveşte pe toţi oamenii – credincioşi sau necredincioşi. La miezul nopţii, preotul iese din biserică având lumânarea aprinsă şi îi îndeamnă pe cei prezenţi: “Veniţi de luaţi Lumină!”. În multe locuri, Lumina este împărţită credincioşilor împreună cu bucăţele de pâine stropite cu vin, denumite Paşte. După ce lumânările oamenilor sunt aprinse, alaiul avându-l în frunte pe preot, dascăl şi cântăreţi înconjoară biserica de trei ori, cântând “Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Apoi, se intră din nou în biserică, unde continuă slujba de Înviere, care durează până în jurul orei 03.00 dimineaţa.

Citește și: Cât timp se păstrează lumânarea din noaptea de Înviere. Cum ne ajută, de fapt, puterea nebănuită

Credincioşii care au postit în toate cele şapte săptămâni se pot împărtăşi în Noaptea de Înviere. După slujbă, este tradiţia ca preotul să dezlege bucatele pe care le aduc credincioşii la biserică – ouă vopsite, cozonac, pască sau friptură – şi să le sfinţească, astfel că prima masă “de dulce” se ia în biserică.

Una dintre tradiţiile străvechi de Paşte o reprezintă ouăle vopsite. Prezenţa în creştinism a ouălor roşii este una simbolică şi reprezintă o altă mărturie clară a vechimii acestui mare praznic. În multe dintre mormintele vechi ale creştinilor au fost descoperite şi coji de ouă şi se pare că acest aliment nu lipsea de la agapele ce se făceau în acele vremuri. În antichitate, în special la egipteni, oul era simbol al lumii şi al eternităţii, din moment ce forma lui pare a fi una perfectă şi fără început.

Citește și: Sabrina Maneca Voinea, argint la bârnă și la sol la Campionatul European de Gimnastică de la Rimini

Pentru iudei, dar şi pentru păgâni, ouăle erau simboluri ale creaţiei şi ale învierii. Creştinii, încă de la început, au legat de ouăle roşii simbolismul învierii neamului omenesc prin Mântuitorul Iisus Hristos, dar şi pe cel al creării din nou a lumii, culoarea roşie însemnând sângele Domnului curs pe Cruce. “Oul pascal“ reprezintă, pe de altă parte, simbolul văzut al învierii morţilor, a cărei garanţie este însăşi Învierea cea din morţi a Domnului. Din tradiţia creştină mai ştim că Maria Magdalena s-ar fi înfăţişat împăratului Tiberiu cu un ou roşu şi i-ar fi spus: “Hristos a înviat!“. Există opinii potrivit cărora acest fapt ar fi generat introducerea ouălor roşii în cadrul sărbătorii Paştilor.

Un alt obicei de Paşti este acela ca după slujbă credincioşii să meargă la cimitir, unde aprind lumânări pe mormintele celor dragi. Tot acolo, se aduc bucate care sunt date de pomană celor sărmani.

Duminică, spre prânz, credincioşii sunt aşteptaţi la biserică pentru slujba cunoscută ca “A doua Înviere”, la care vor fi citite în 12 limbi versetele 19-25 din capitolul XX al Evangheliei după Ioan.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Leard Sadriu, după victoria cu Dinamo: „Am luptat pentru Bogdan Andone. Este important pentru noi!”

Leard Sadriu, 25 de ani, a mărturisit că a trecut peste faza autogolului său. FC Argeș a pus capăt seriei […] Citește!

FC Argeș Basketball, învinsă de CS Râmnicu Vâlcea

FC Argeș Basketball a pierdut dramatic jocul disputat În deplasare, cu CS Vâlcea 1924, scor 74-75, vineri, în Liga Națională […] Citește!

Bătaie la beție în Argeș. Poliția a intervenit

În după-amiaza zilei de 07 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung în legătură cu un conflict între 4 […] Citește!

Razie pe autostrăzile din România: Peste 1.500 de amenzi într-o singură săptămână și zeci de șoferi rămași fără permis

Polițiștii Brigăzii Autostrăzi au aplicat peste 1.500 de sancțiuni într-o singură săptămână de controale desfășurate pe autostrăzile din România. Verificările […] Citește!

Tot mai puține afaceri noi în România! Înmatriculările au scăzut cu aproape 9%

Numărul firmelor și al persoanelor fizice autorizate înregistrate în România a scăzut în primele nouă luni ale anului 2026, potrivit […] Citește!

Schimbare importantă pentru românii care își fac analize medicale: Clinicile private vor fi obligate să afișeze câți bani mai au de la CNAS

Românii care merg la laboratoare sau clinici private pentru analize medicale decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) […] Citește!

Incendiu puternic la Caransebeș: 700 de anvelope, un autoturism și un ATV, mistuite de flăcări

Un incendiu de amploare a izbucnit sâmbătă seară, 7 noiembrie 2026, la un depozit de anvelope din municipiul Caransebeș, județul […] Citește!

15.000 de lei de la stat pentru românii cu panouri fotovoltaice. Când încep înscrierile în programul Casa Verde Baterii

Românii care au deja panouri fotovoltaice pot primi până la 15.000 de lei de la stat pentru achiziția bateriilor de […] Citește!

România, pe ultimul loc în UE la banii pentru cercetare! Bruxelles-ul pregătește o nouă lege care ar putea schimba regulile pentru universități și institute

România se află într-o situație dificilă în privința finanțării cercetării, iar o nouă inițiativă legislativă pregătită de Comisia Europeană ar […] Citește!

Furturi de proporții în Franța: Șase români, arestați după dispariția a peste 500 de kilometri de cabluri din cupru

Șase cetățeni români au fost arestați preventiv în Franța, fiind suspectați că au participat la o serie de furturi de […] Citește!

Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027. Anunțul premierului despre indexare

Pensionarii ar putea beneficia de o majorare a pensiilor de la 1 ianuarie 2027, după doi ani în care veniturile […] Citește!

Temperaturi de până la -10 grade în România. Minime negative în toată țara în următoarele trei nopți

România se confruntă cu o răcire accentuată a vremii, iar temperaturile vor coborî sub pragul înghețului în toate regiunile țării […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete