# Convorbiri neconvenţionale cu avocatul Dan Panţoiu

# Se mai cântă muzică tăcută, din vremea trecută, în timpanele inimii dumneavoastră? A pălit liliacul sub fereastră? S-au scuturat toţi trandafirii? Au ruginit strunele lirei? Aţi păşit în lumea amintirilor?
– Muzica sufletului este mereu tăcută. Am în inimă (casa sufletului) muzica locurilor și vremurilor din care vin, a celor în care mă aflu şi a celor spre care mă îndrept. Liliacul înflorește și se trece, înfloresc şi se scutură şi trandafirii, dar vine o nouă primăvară şi totul reîncepe. În ceea ce privește amintirile, ele suntem noi cei de azi, cu trăirile de ieri. Paradoxul vieţii este că ]n fiecare zi ne omoară puțin c\te puțin. Doar amintirile rămân: ale noastre despre ceilalți și ale lor despre noi.
# Alt timp, altă lume? Sub acelaşi cer, sub aceleaşi stele, mai e chipul dragei mele? Îl mai întâlniţi pe baladist, pe rapsodul de atunci? Pe cel care murmura stihuri de dragoste şi se împleteau pe ele melodii?
– Da, trăim în alt timp şi în alte „timpuri”. Mult prea grăbite, mai acaparatoare și mult prea străine omului. Toate duc la depersonalizare şi alienare. Oameni mai puţini, lume mai multă. Mă regăsesc aproape deloc, în „aste vremi”. Să mai scrii versuri ori texte cu mesaj?! Pentru cine? Lumea de azi aude, dar nu ascultă, priveşte, dar nu vede,  consumă, dar nu trăiește!
# Aţi dat afară din casa sufletului un veritabil poet. De ce? Vă încurca în activitatea profesională sau vă temeaţi că nu va fi destul de performant? Ce aţi câştigat? Aţi fost mai fericit? Nu cumva aţi rămas mai pustiit? De vă întâlniţi cu tânărul de atunci, ce întrebări vă pune? Ce-l întrebaţi? Ce vă răspundeţi? Vă certaţi? Vă reproşaţi? Vă acuzaţi? Vă împăcaţi? Vă admiraţi?
– Locul poetului Dan Ioan Panțoiu a fost luat de scriitorul Dan Ioan Panţoiu. Ultimul a publicat recent la editura RAO romanul „Mercenarul Întunericului”, lansat la Bookfest 2017, pe 25 mai.
Am pierdut poetul? Am câștigat scriitorul? Cititorii vor decide.
# Furat? Evadat? „Viaţa-i frumoasă, băieţi?!” Ticăloasă? Vă domină? Încercaţi s-o dominaţi? V-aţi făcut un loc comod, v-aţi pitulat în poziţia de a judeca lumea? Vă aruncaţi în vârtejul vieţii?
– Viața e frumoasă cât timp o trăiești ca un OM. Adică respectându-ţi semenii. Albert Camus spunea că „omul este singura fiinţă care neagă ceea ce este”. Eu lupt cu mine şi cu cei din jurul meu pentru a învăța necontenit să fiu ceea ce m-a făcut Dumnezeu: Om, după chipul și asemănarea Sa.
# Când aţi ales meseria de jurist şi de ce avocat? Pentru că este liberală? Pentru că nu ai şefi care să-ţi impună ideile lor şi să-ţi ceară socoteală? Pentru că poţi să lucrezi pe cont propriu, măsurându-ţi capacitatea pe propria-ţi răspundere? Din alte motive?
– Am absolvit cursurile Şcolii de Ofițeri Activi a Ministerului de Interne, promoția 1978, în paralel cu Facultatea de Drept din Bucureşti. Șapte ani, între 1978-1985, am lucrat ca ofițer de miliție judiciară, responsabil cu linia de muncă „omoruri, morți suspecte, infracţiuni comise prin violență”, în cadrul Miliției Pitești. La un moment dat am realizat că ceea ce visasem eu, să apăr oamenii şi valorile umane, nu mai era posibil. Mi-am înaintat demisia și din decembrie 1985 până în aprilie 1986 am fost şomer. Am reuşit să intru în Baroul de Avocați Argeș în aprilie 1986 şi de atunci până în prezent sunt avocat specializat în dreptul penal. Ce am pierdut? Cred că nu mare lucru. Poate doar o înstrăinare de ceea ce de fapt nu puteam fi.
Ce am câștigat? Exact ceea ce am pierdut. Am rămas un om care vibrează la tot ce este frumos, adevărat și bun. Dacă sunt om liber? Da, sunt, pentru că între mine şi Dumnezeu nu este decât cerul, iar cerul este nemărginit!