# Exces de zel şi de pază la un festival de muzică populară # Mama Iulianei Călin, o tânără cu zeci de premii, respinsă însă la preselecții, acuză jocuri de culise și favoritisme la festivalul „Sus pe Argeș la izvoare”organizat de Școala Populară de Arte Pitești # Membrii juriului de preselecție, profesori la UPIT, acuzați că și-au favorizat o studentă # Mama uneia dintre candidatele respinse la preselecție de profesorii Baidan, Stroe și Balint a amenințat, chiar înaintea festivalului, că își va da foc în semn de protest
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului-concurs international de muzică populară „Sus pe Argeș, la izvoare” și-a desemnat vineri 3 noiembrie, câștigătorii. Devenit deja tradiție, foarte apreciat la nivel national, festivalul organizat de Școala Populară de Arte Pitești a reunit, în perioada 2 – 3 noiembrie, zeci de concurenți din toată țara. Vineri seara, în prezența conducerii Consiliului Județean Argeș, președintele Dan Manu și vicepreședinta Simona Brătulescu, a Înalpreasfințitului Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, precum și a parlamentarilor, primarilor argeșeni și din țară și directori ai instituțiilor publice argeșene, pe scena Casei Sindicatelor Pitești, în cadrul Galei festivalului, au fost premiați câștigători. Noutatea acestei ediții a fost faptul că majoritatea câștigătorilor au fost din județe decât cel gazdă. Singurul argeșean care a obținut un premiu a fost Adrian Gabriel Crivăț care a obținut locul al doilea la nai. Concurenții au primit premiile și felicitările vicepreședintei Consiliului Județea Simona Brătulescu iar președintele Dan Manu i-a felicitat pentru strădania și eforturile depuse pentru a aduce în atenția publicului și mai ales a tinerei generații dragostea de tradiții și promovarea culturii tradiționale autentice. În ciuda felicitărilor însă, cea de a VIII -a ediție a festivalului argeșean ar fi putut să însemne și o tragedie, pentru că mama unei candidate la secțiunea voce, amenințase că își va da foc, pentru că interpreta, deși absolventă a Școlii Populare de Arte, fusese exclusă la preselecție, în ciuda celor zece premii obținute numai în acest an la festivaluri-concursuri de profil din țară. Culmea este că Simona Lungu, fata care a intrat în concurs, studentă la un master în cadrul UPIT, a obținut o notă rușinoasă, cu doar puțin peste șapte făcându-ne astfel județul de râs.
Festivalul de muzică populară, împânzit de jandarmi și poliție
Iuliana Călin este mai apreciată de străini, decât la ea acasă, unde a fost declasată în favoarea unei studente a profesorului de pedagogie muzicală de la UPIT, Gheorghe Baidan, membru al juriului, alături de alți doi colegi ai săi, respectiv profesorii Gheorghiță Stroe și George Balint. De altfel, temându-se că mama fetei va recurge la un gest extrem, în semn de protest, organizatorii au chemat jandarmii și o ambulanță cu medici pregătiți să intervină în caz de ceva. În plus, intrările la Casa Sindicatelor, unde a avut loc concursul au fost păzite și salariați special desemnați au cerut fiecărui spectator invitația, nominală, spre deosebire de edițiile anterioare, iar candidata respinsă, care venise să își salute colegii din țară, a fost dată afară.
Mama interpretei Iuliana Călin: „Cum e posibil? Reprezintă Piteștiul, câștigă zece premii anul acesta, în afară de cele din urmă, iar la Pitești să fie înlăturată din concurs?!”
Elevă la Liceul Ion Barbu, Iuliana Călin a absolvit cursurile Școlii Populare de Arte Secția Canto-folclor și participă, de doi ani și jumătate, la numeroase festivaluri naționale și internaționale de muzică populară unde a fost apreciată pentru cântul autentic românesc și doina culeasă și frumos interpretată pe scenă. „Are foarte multe premii, a câștigat numai numai anul acesta zece premii. S-a prezentat pe scenă spunând că este din Pitești, orașul lalelelor, iar în momentul când acum câteva zile a avut loc preselecția pentru Festivalul „Sus pe Argeș la izvoare” au fost chemați trei profesori universitari, Baidan, Stroe și unul pe care nu știu cum îl cheamă și doamna Iagăr, directoarea actuală a Școlii Populare de Arte, și mă trezesc că nu mi-a băgat copilul în festival. Au spus ba că nu are cântec țărănesc, ba că are același repertoriu ca și o altă candidată, deci tot felul de motive. Deci Este vorba aici despre un sacrificiu atât din partea mea, ca părinte, să mă duc cu copilul, cheltuie bani pe drum, dar și emoțiile imense ale copilului. Nici nu vă imaginați ce emoții are! Iar în propriul tău oraș să ajungi să fii dat la o parte, cu tot felul de motive, adică cântecul prezentat, al Georgetei Anghel, nu e autentic? Mă doare atât de mult încât nu vă imaginați! Ca până la urmă să aflu că pe cine credeți că au băgat în preselecție domnii profesori universitari (?!). O elevă de a dânșilor de la Pedagogie Muzicală. Deci când s-au văzut cu borcanul de miere în față, nu au băgat degetul a băgat băgat toată mâna, adică au venit acolo să își promoveze elevii lor. Nu pentru bani își dorea fata să participe ci pentru a vedea care îi este nivelul și cum să evolueze, pentru că are dragoste de cântat. Școala Populară de Arte se mândrește cu absolvenții lor și cu diplomele acestora, în schimb la propriul festival îi dă la o parte!” , ne-a declarat mama tinerei, Luminița Călin.
Directoarea Şcolii Populare de Arte, Elena Iagăr: „Ambele juriuri, adică atât cel din faza de preselecţie cât şi cel al festivalului propriu zis, au fost corecte”
Directoarea Școlii Populare de Arte, Elena Iagăr, ne-a declarat: „Din punctul meu de vedere, ambele juriuri, adică atât cel din faza de preselecție cât și cel al festivalului propriu zis, au fost corecte. Rezultatul a fost că toți concurenții selectați au fost de o înaltă ținută și s-au prezentat la nivelul dorit atât din punctul de vedere al interpretării vocale sau instrumentale, al repertoriului dar și al costumelor. Și până la urmă, eu nu am studii muzicale, nu eu pot hotărî cine este bun și cine nu, profesorii din juriu nu au fost unii oarecare ci niște nume în domeniu”. Elena Iagăr ne-a mai spus că motivul pentru care din cinci candidați din Argeș a fost selectat doar unul a fost că și-a dorit ca în acest an să beneficieze de șanse sporite și concurenții din afara județului nu doar cei autohtoni iar motivul pentru care, la preselecție a fost chemat un juriu de prin părțile locului a fost că membrii juriului din concursul propriu zis, aduși din alte părți, au trebuit cazați și ospătați, deci presupunea costuri. Și cum informațiile noastre spuneau că totuși un troc a existat, respectiv faptul că profesorii de la UPIT ar fi furnizat angajați pentru Școala Populară de Arte în locul celor plecați în această vară, Elena Iagăr a recunoscut că are mulți noi angajați cu contracte de colaborare care sunt studenți la UPIT și predau diferite cursuri în cadrul instituției pe care o conduce însă a precizat că tinerii au venit singuri la angajare și nu trimiși de profesorul Baidan sau de altcineva.
0 Comentarii