Web Analytics

Interpelare a senatorului Dănuţ Bica pe tema adoptării Codului amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor

de | 3.11.2022 12:05 | Actualitate, Home, Politica si Administratie

Senatorul PNL de Argeș, Dănuț Bica a adresat o interpelare ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila-Zoltán Cseke pe tema adoptării Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor. Parlamentarul argeșean susține că ”unul dintre proiectele majore de reformă pe care le-ați demarat are drept scop unificarea legislației din domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor. Acest obiectiv este deosebit de important, în condițiile în care nenumăratele acte normative pe această temă care sunt în vigoare în România creează confuzii și dificultăți în implementare.

Astfel, există peste 20 de reglementări specifice (legi, ordonanțe, hotărâri sau ordine) care sunt valabile în prezent, unele nemaifiind actualizate de aproape 25 de ani, iar Regulamentul general de urbanism datează din data de 27 iunie 1996. Din acest motiv, dezordinea urbanistică se amplifică constant, de la un an la altul, iar instanțele de judecată sunt asaltate cu numeroase cazuri de încălcare sau de interpretare eronată a legislației în domeniu. În acest context, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a elaborat și pus în dezbatere publică Proiectul de lege privind aprobarea Codului Amenajării Teritoriului, Construcțiilor și Urbanismului (CATUC).

Citește și Interpelare a senatorului Dănuţ Bica despre DN 7C Transfăgărăşan

Scopul declarat al noului Cod este de a organiza întreaga legislație din domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor într-un singur act normativ care să răspundă necesităților de digitalizare, de simplificare a procedurilor pentru obținerea avizelor și autorizațiilor, precum și de responsabilitate profesională, adaptate la realitățile din prezent. Apreciind în mod deosebit demersul inițiat de dumneavoastră și având în vedere că noul Cod reprezintă o reformă asumată de România în Planul Naţional de Redresare și Reziliență (PNRR) și are termenul de intrare în vigoare luna martie a anului 2023, vă solicit următoarele informații: Care este data până la care Proiectul de lege privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor va fi adoptat de Guvern și transmis Parlamentului pentru dezbatere și aprobare?; Când estimați că va deveni operațională Platforma Digitală Națională, interconectată cu Registrul național al construcțiilor, pe care se vor încărca toate documentațiile planurilor urbanistice generale și care va constitui o importantă bază de date și un suport pentru autorități la emiterea certificatelor de urbanism, a acordurilor unice și autorizațiilor de construire?”.

Citește și Extinderea infrastructurii de irigaţii din Argeş, în atenţia senatorului Dănuţ Bica

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *