Web Analytics
scris joi, 23.10.2014

Incidente electorale la Piteşti şi Bălileşti sancţionate cu 1.000 lei

În prima jumătate a perioadei de campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, în Argeş nu s-au semnalat decât două incidente electorale minore. Unul s-a consumat în mediul rural, respectiv comuna Bălileşti, iar celălalt în mediul urban, în municipiul Piteşti, ambele fiind sancţionate contravenţional, valoarea totală a amenzilor fiind de 1.000 lei. Potrivit comandantului IPJ Argeş, cms şef Ionel Ispir, este vorba de afişaj electoral neautorizat sau fără a avea acordul scris al proprietarului. Şi la nivel naţional s-au înregistrat mult mai puţine incidente faţă de cele existente în precedenta campanie electorală pentru prezidenţiale, respectiv 99 de incidente acum, faţă de 429 în 2009.
Iustina HARCO-BURCEA

Incidente electorale la Piteşti şi Bălileşti sancţionate cu 1.000 lei

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...